Top 10: Sexy ROCK CHICKS de tranzitie

Top 10: Sexy ROCK CHICKS de tranzitie
Kudika
3 Iunie 2010

In showbiz, se stie, zeitele care troneaza peste armate de fani deseori ajung sa nu-si mai stie lungul nasului, sa creada in propriile super-puteri cu atata lipsa de modestie – gratie intr-o mare masura acolitilor adulatori – incat iau de bune complimentele goale si, din plcitis, lacomie sau ambitie, se viseaza peste noapte transcendandu-si domeniul. Asadar, in doi timpi si trei miscari de PR, cat ai zice “reinventare la minut”, iata-le deificate in “religii” adiacente – actrite se instaleaza in fruntea companiilor de productie finantate din buzunar propriu, cantarete fac saltul din platou de videoclip in decor de lung-metraj, manechine si Iepuroaice bat palma c-un regizor sau un producator mai slab de inger etc.

Daca mai toate aceste acaparari de teren strain merita tratamentul ironic, de data asta, insa, ma simt mai generoasa cu amabilitatile sincere – pentru ca, indulcita de anticiparea unui eveniment conex, voi trece in revista cateva dintre demoazelele din panteonul muzicii care au aruncat doar un ochi, si un nasuc adorabil, in oala vecina a celei de-a saptea arte. Artistele de mai jos – majoritatea – sunt rockerite celebre, ca atare incursiunile lor in film nu pot fi interpretate ca tranzitii serioase, ci, mai degraba, ar intra la categoria marea-cu-degetul. Inghesuite intre un turneu si o inregistrare de album, rolurile atacate de ele, principale sau cameo, au avut cu atat mai multa greutate in CV-ul starletelor cu cat invatacelele nu au stirbit cu nimic produsul finit, dimpotriva – aportul lor l-a consolidat.

Realizat de Ioanina

3. Carrie Brownstein in “Some Days Are Better Than Others” (2010) – Fosta chitarista din sincer-regretata formatie de indie-rock Sleater-Kinney a dat dovada de un cap bine insurubat pe umeri cand noul status-quo a fortat-o sa se reorienteze-n cariera. Astfel, licentiata in socio-lingvistica si-a concentrat atentia pe scris. Ea vorbeste intr-o maniera "descriptiva, nu prescriptiva pur si simplu", despre muzica, asternandu-si gandurile pe marginea evolutiei muzicii contemporane in post-urile blogului Monitor Mix, gazduit de NPR.com. Si, mai nou, plonjeaza, cu aceeasi seriozitate desigur, pe scena filmului independent.
Lansat in martie, in cadrul Festivalului South by South-West (SXSW), "SDABTO" marcheaza debutul regizoral al lui Matt McCormick, dar si prima iesire la rampa a lui Carrie intr-un lung-metraj. In acest mic film poetic, unde focusul cade pe imagistica si sentimente nerostite, Carrie joaca unul dintre rolurile principale din cadrul segmentelor intersectate, impletite intr-o perspectiva de ansamblu - este un rol trist, cenusiul impregnand tot filmul de altfel, iar personajul ei, Katrina, care incearca sa treaca peste o despartire dureroasa, devine obsedata de show-urile reality TV si exteriorizarea pe care ele o fac posibila.

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri