Setari Cookie-uri

Premiera: Scrisori catre Julieta (nu de la Romeo)

Chick-flick, sabloane si splendoare imagistica. Cand am intrat in sala Cinema Pro-ului pentru vizionarea “Scrisorilor catre Julieta”, pe-acestea trei le marcasem din oficiu cu “vazut” pe-o lista imaginara de ingrediente tipic Hollywood-iene. Credeam ca ghicisem deja notele de baza – si nu ma inselam, doar le flatam cu o importanta exagerata. La fel, era de asteptat ca Vanessa Redgrave isi va proiecta experienta si talentul, ascutite de-a lungul celor peste 50 de ani de cariera, asupra unui scenariu dulceag – inca un fapt de care nu ma indoiam – si ca il va ancora in realism. Sau, cel putin, ca prezenta venerabilei le va pune bete-n roate criticilor care abia asteptau sa-l desfiinteze doar pe criteriul asta.

Nu, “Letters to Juliet” nu e croit pentru spectatorii pragmatici, cinici sau impatimiti ai puzzle-urilor psihologice – pe mine insa, in ciuda tuturor micilor carcoteli care vor intina un pic si cronica asta predominant POZITIVA, peisajele, personajele si povestea lor deopotriva, asa desprinse dintr-un vis si idealiste cum sunt ele, m-au cucerit. Si eu chiar nu sunt nici naiva si nici aeriana, nici nu imi misuna fluturi prin stomac si nici nu cred in finaluri fericite. Cu toate astea, “Letters to Juliet” m-a facut brusc constienta de o coarda sensibila din constructia mea feminina, una care va asigur ca va vibra din plin in fiecare dintre voi, chit ca v-o propuneti sau nu. Din 21 mai, distribuit de Media Pro in cinematografe.

Realizat de Ioanina

... In viata reala, desigur, ping-pong-ul certaret dintre Sophie si Charlie, arbitrat de inteleapta Claire, ar “mirosi” a flirt de la o posta, mai ales cand cei implicati arata ca Barbie & Ken, si au din start ceva de impartit, care ii va apropia inevitabil – si anume statutul de turist intr-un taram strain. Insa perspectiva regizorului Gary Winick nu exploreaza profunzimi psihologice, ci se multumeste cu panorame toscane rapitoare menite sa induca spectatorul intr-o amorteala a neuronilor. Teleportati in fiecare dintre splendidele regiuni italiene traversate de triada protagonista, “drogati” sub influenta unor imagini desavarsite ca vederile postale, noi cei din public ne lasam dusi cu zaharelul. Si ce daca filmul flirteaza cu “supranaturalul” adus din condei ca sa faciliteze dragostea, si ce daca scenaristii pun la cale conjuncturi fericite, insceneaza probleme artificiale si inlatura in doi timpi si trei miscari obstacolele din calea unui happy-end?
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
20 Mai 2010
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.