Setari Cookie-uri

Premiera palida: un horror bolnavior de la maestrul Dario Argento

Daca te numeri printre fanii inraiti ai horror-ului, ca gen, nu se poate sa nu fi auzit de “Suspiria” sau de mai recentul “La terza madre”, ultimul din trilogia desfasurata lent pe parcursul a mai bine de 30 de ani; daca ai apucat sa si vezi unul din filmele regizate si-n mare parte scrise de Argento, vei intelege acum de ce vestea patrunderii noului sau “Giallo” in cinematografele noastre m-a buimacit, si poate vei empatiza. Panoul decizional care a dat lumina verde acestei idei cel putin bizare trebuie sa fi fost fie atins de un idealism mescalinic fie orbit de numele lui Adrien Brody de pe afis. In orice caz, nu stiu ce sondaj de opinie ar fi putut justifica prezenta unui horror atat de atipic pe marile noastre ecrane, insa intampin cu toata bunavointa greseala de calcul – macar si pentru sansa de a ma pronunta pe marginea unei perioade atrofice din cariera unuia dintre Marii Cineasti contemporani.

Realizat de Ioanina

Chiar si asa – scotand din ecuatie concordanta cu realitatea – nu pot fi la fel de permisiva in ceea ce priveste intensitatea suspansului, care tehnica, cand e construita in crescendo din momentul primilor fiori de teama pana la moartea inevitabila, intretine de una singura spaima intr-un horror. Aflat in capul listei de conditii necesare si suficiente pentru ca un specimen al genului sa fie promovat la categoria “arta”, daramite arta de calibrul lui Argento, suspansul nu pare aici gandit cu destula concentrare, iar muzica specifica cineastului italian (aflat aici intr-o noua colaborare, cu Marco Werba) nu are indeajunsa forta pentru a umple golul lasat de imaginile bantuitoare, colorate extralumesc, din filmografia lui timpurie – oglindita doar in ocazionalele perindari lungi si miscate ale camerei.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
3 Iunie 2010
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.