Premiera palida: un horror bolnavior de la maestrul Dario Argento

Daca te numeri printre fanii inraiti ai horror-ului, ca gen, nu se poate sa nu fi auzit de “Suspiria” sau de mai recentul “La terza madre”, ultimul din trilogia desfasurata lent pe parcursul a mai bine de 30 de ani; daca ai apucat sa si vezi unul din filmele regizate si-n mare parte scrise de Argento, vei intelege acum de ce vestea patrunderii noului sau “Giallo” in cinematografele noastre m-a buimacit, si poate vei empatiza. Panoul decizional care a dat lumina verde acestei idei cel putin bizare trebuie sa fi fost fie atins de un idealism mescalinic fie orbit de numele lui Adrien Brody de pe afis. In orice caz, nu stiu ce sondaj de opinie ar fi putut justifica prezenta unui horror atat de atipic pe marile noastre ecrane, insa intampin cu toata bunavointa greseala de calcul – macar si pentru sansa de a ma pronunta pe marginea unei perioade atrofice din cariera unuia dintre Marii Cineasti contemporani.

Realizat de Ioanina

Pe principiul “unde nu-i cap, vai de picioare”, nici oscarizatul Adrien Brody nici muza lui Polanski, Emmanuelle Seigner, nu pot depasi dialogul rigid. care le omoara-n fasa – mai ales lui – incercarile de a-l transcede prin joc actoricesc calitativ. In rolul inspectorului Enzo Avolfi, care investigheaza disparitia surorii protagonistei, Brody reuseste sa evoce doar o palida copie a carismaticului si singuraticului detectiv particular Louis Simo, din tenebrosul thriller “Hollywoodland”. Ca italian, actorul convinge prin look si abordarea relaxata a sistemului de mite care merge mana-n mana cu birocratia de prin acele parti.

Vizionare placuta

---

Kudika
3 Iunie 2010

Echipa Kudika