Povestea unei Iarmaroc-ane pierdute-n padurice

Intotdeauna m-au fascinat festivalurile de muzica – si arte anexe – care pun accentul pe comuniune si comunitate sub cerul liber, pentru ca melanjul de voie buna si camaraderie mereu sta intr-un echilibru precar, mereu poate deraia in directii nebanuite, si mereu se va adresa sufletelor tinere, dispuse “sa se riste” la traiul de campus. Siguranta data de-un acoperis deasupra capului, de broasca si cheie, tot previzibilul vietii dispare pe durata festivalului, si ne supunem regulilor jocului pentru ca o facem cu totii de dragul aceluiasi ultim si suprem scop: muzica fara oprelisti, fara scuze pentru poluarea sonora, fara ora de stingere.

Asadar Iarmarocul din padurice, desfasurat la finele saptamanii trecute, a functionat ca un magnet pentru aventurierii care in programul de birou n-au stare, pentru adolescentii scapati din lesa parinteasca, si pentru mine – observatoare prin excelenta si apartinand, probabil, ambelor categorii. Desigur, luati la bani marunti, participantii sfidau clasificarile de-acest (si orice alt) gen, iar coloritul pestrit de la fata locului ar fi convins pe oricine de frumusetea unei asemenea realitati eterogene.

Realizat de Ioanina

Dar dependentii de calorii goale s-au descurcat si in aceste conditii neprielnice. Un Iarmaroc-an care-si abandona, de sila, de mila, un baton de ciocolata la poarta, constata indata ca junk-food-ul lipsea cu desavarsire de pe meniu; deloc convins ca va fi satisfacut de indicele glicemic al gofrelor cu ciocolata vandute la una din gheretele aliniate pe drumul principal, prietenul nostru se intorcea frumusel la poarta, dispus sa-si dibuiasca bunul confiscat si sa-l infulece in afara perimetrului curatit de mancaruri procesate. Zis si facut, sub privirile indulgente si amuzate ale agentilor de securitate.

Vizionare placuta

---

Kudika
27 Mai 2010

Echipa Kudika