Povestea unei Iarmaroc-ane pierdute-n padurice

Povestea unei Iarmaroc-ane pierdute-n padurice
Kudika
27 Mai 2010

Intotdeauna m-au fascinat festivalurile de muzica – si arte anexe – care pun accentul pe comuniune si comunitate sub cerul liber, pentru ca melanjul de voie buna si camaraderie mereu sta intr-un echilibru precar, mereu poate deraia in directii nebanuite, si mereu se va adresa sufletelor tinere, dispuse “sa se riste” la traiul de campus. Siguranta data de-un acoperis deasupra capului, de broasca si cheie, tot previzibilul vietii dispare pe durata festivalului, si ne supunem regulilor jocului pentru ca o facem cu totii de dragul aceluiasi ultim si suprem scop: muzica fara oprelisti, fara scuze pentru poluarea sonora, fara ora de stingere.

Asadar Iarmarocul din padurice, desfasurat la finele saptamanii trecute, a functionat ca un magnet pentru aventurierii care in programul de birou n-au stare, pentru adolescentii scapati din lesa parinteasca, si pentru mine – observatoare prin excelenta si apartinand, probabil, ambelor categorii. Desigur, luati la bani marunti, participantii sfidau clasificarile de-acest (si orice alt) gen, iar coloritul pestrit de la fata locului ar fi convins pe oricine de frumusetea unei asemenea realitati eterogene.

Realizat de Ioanina

Am inceput cu ploaia pentru ca de bila neagra care si-a varat coada in pasentele organizatorilor ati auzit, probabil, cu totii. Raporturile demoralizante de la fata locului au triat considerabil numerele scontate, iar desfasurarea de forte (de la teren acoperit la sutele de membri ai staff-ului), evident mai ampla in acest al doilea an de Iarmaroc, s-a dovedit, in cele din urma, a fi exagerata in estimarile eventualului profit.

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri