Setari Cookie-uri

Consumul de cafea poate contribui la reducerea riscului de diabet de tip 2

Cercetătorii au confirmat că o creștere a consumului de cafea cu o ceașcă pe zi a fost asociată cu un risc cu 4-6% mai mic de DT2.

Asociația Română a Cafelei prezintă un nou studiu publicat în Clinical Nutrition și finanțat de către Institutul pentru Informații Științifice despre Cafea (ISIC), potrivit căruia consumul de cafea poate contribui la reducerea riscului de diabet de tip 2 (DT2), mediat de diferențe în ceea ce privește biomarkerii inflamatori din organism. Cercetarea a evaluat mecanismele de bază prin care consumul de cafea poate contribui la reducerea riscului de DT2 și a constatat că o inflamație subclinică mai scăzută poate explica parțial această asociere.

DT2 este parțial considerat o boală inflamatorie, astfel că, prin cercetarea efectului cafelei asupra biomarkerilor de inflamație, cum ar fi proteina C reactivă (CRP), care crește atunci când există inflamație în organism, studiul a încercat să înțeleagă mecanismele care stau la baza legăturii dintre un consum mai mare de cafea și un risc mai mic de DT23-9.

Citește și:

Cercetătorii au confirmat că o creștere a consumului de cafea cu o ceașcă pe zi a fost asociată cu un risc cu 4-6% mai mic de DT2. De asemenea, a identificat și alte posibile efecte favorabile, cum ar fi scăderea rezistenței la insulină, scăderea CRP, scăderea leptinei și concentrații mai mari de adiponectină la participanții din cohortă.

Consumul zilnic în cadrul cohortei de studiu a variat de la 0 la ~6 cești de cafea pe zi, constatările sugerând beneficii de la o ceașcă suplimentară pe zi, indiferent dacă indivizii se aflau la capătul inferior sau superior al acestui interval.

Datele din cohorta UK Biobank au sugerat, de asemenea, că modul în care este preparată cafeaua poate avea un impact asupra beneficiilor sale pentru sănătate. Cafeaua filtrată sau espresso a avut cea mai puternică asociere benefică cu un risc mai scăzut de DT2 și cu concentrații mai mici de CRP, alături de statutul de nefumător.

Citește și:

Studiul este realizat de o echipă condusă de Dr. Trudy Voortman, PhD, profesor asociat în epidemiologie nutrițională la Centrul Medical Universitar Erasmus din Rotterdam, având ca autor principal al studiului pe Dr. Carolina Ochoa-Rosales, PhD, cercetător postdoctoral la același institut.

Dr. Voortman a comentat: "Cafeaua este una dintre cele mai frecvent consumate băuturi la nivel mondial, iar efectele sale potențiale asupra sănătății fac obiectul unor cercetări științifice semnificative. Studiile anterioare au asociat un consum mai mare de cafea cu un risc mai mic de dezvoltare a DT2, dar mecanismele care stau la baza acestui fenomen au rămas neclare. Cercetările noastre arată că consumul de cafea este asociat cu diferențe în ceea ce privește nivelul biomarkerilor de inflamație din organism și, întrucât știm că DT2 este parțial o boală inflamatorie, acesta ar putea fi unul dintre mecanismele implicate. Aceste constatări ar putea sprijini, de asemenea, cercetările viitoare privind efectele cafelei asupra altor boli cronice legate de inflamație."

Citește și:

Cercetarea completează ansamblul existent de dovezi privind asocierea dintre consumul de cafea și un risc mai mic de DT2, ceea ce poate contribui la elaborarea de orientări privind modul în care schimbările în materie de nutriție și stil de viață sprijină strategiile de reducere a bolilor netransmisibile, cum ar fi DT2.

Acest studiu de cercetare, C-reactive protein partially mediates the inverse association between coffee consumption and risk of type 2 diabetes: The UK Biobank and the Rotterdam Study cohorts” a fost prezentat pentru prima dată la Conferința de Nutriție a ASN 2021 și la Sesiunile științifice Epi-Lifestyle 2021 organizate de Asociația Americană a Inimii, unde a primit premiul Paul Dudley White International Scholar Award 2021.

Vizionare placuta


Kudika
17 Mai 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.