descalciti-ma si pe mine va rog

De la: adi_laura_2008, la data 2009-10-09 00:57:22Am citit atat de mult ca am pierdut sirul oare incalceala nu este de la tine ? Eu propun sa treci pe o foaie cum ai vrea sa fie el apoi bifeaza punctele la care se incadreaza actualul tau iubit daca trece de jumatatea listei ... ...daca nu ...

De la: ctwmn, la data 2009-09-19 18:45:33Cred ca mi s-a incalcit mintea, chiar nu pot sa-mi dau seama ce se intampla, am mai scris un topic, dar a murit, si era foarte vag legat de o alta problema, evident tot de corazon, ca doar restul suntem in mare parte capabile sa ni le rezolvam singure, fara prea multe sfaturi.
Problema mea este ca nu stiu daca sa renunt sau sa continui la relatia mea actuala, si cum sunt destule persoane cu felurite experiente de viata, m-am gandit ca o sa-mi sara si mie cineva in ajutor.
El ma simpatizeaza/place/iubeste, ce o fi in capul/inima lui de la 14 ani, de cand avea cosuri de la pubertate, de atunci tot a incercat. Eu il simpatizam, dar aveam alte preocupari.
Prima data am fost impreuna la 18 ani, fine de clasa a12-a si a mea si a lui, per total a fost ok, eu eram traumatizata de moartea primei mele iubiri, una din cele puerile si sincere, ce se intampla pe la 17 ani, dupa foarte putin timp, tatal meu a murit subit, intr-un mod din cele mai groaznice, orice moarte e groaznica, dar a lui a fost atipica, deci eram destul de frustrata, increderea mea in barbati, si siguranta in mine, dar si in cel de langa mine, era undeva sub nivelul marii, de unde si comportamentul meu aiurea, el a ramas langa mine, dar eu m-am despartit de el pentru ca am plecat intr-o vacanta pe perioada verii, 2 luni si jumatate, si ca sa nu fie probleme gelozii, dar trebuie sa recunosc si in cazul in care gasesc pe cineva mai bun, tampit, stiu. Am revenit in tara, am reluat legatura cu el, am mai dus-o 2 luni, si acum dupa 3 ani, am aflat ca s-a despartit de mine, pentru ca am fost plecata la suceava, de unde era prima mea dragoste sa-i vad mormantul, si i-as fi spus, ca simteam ca il insel, e drept am suferit extraordinar de mult dupa el, si simteam nevoia sa-mi pun in ordine anumite ganduri, el copil, eu copila, s-a rupt legatura.
In august a reinceput sa ma caute insistent, in acesti 3 ani m-a cautat nu des nu rar, dar isi facea mereu aparitia in viata mea sub o forma sau alta. Din oct suntem impreuna, tin la el, nu m-a inselat, dar se supara mereu pe mine, si ne certam in final, din niste chestii minore, absolut minore, uneori am impresia ca el are dreptul la tot si eu la nimic, nu prea il cautam la inceput, mi-a reprosat mult, ca nu il caut, am inceput sa-l mai sun si eu sa-i zic sa iesim, sa incerc sa fim un cuplu.
El lucreaza mult, dar pt el, are si el si parintii firma, deci nu are patron, dar lucreaza foarte mult, si e mai tot timpul stresat si nervos, nu ii intru in gratii nicicum.
Ideea e ca ne certam des, foarte des, defapt nu stiu daca sa le cataloghez ca certuri, sunt suparari, incapatanari, am incercat sa vorbesc cu el, nu prea am cu cine.
M-am despartit de el, m-am certat cu el, m-am rugat de el, intre noi e o legatura destul de puternica, el e si destul de stangaci in a-si exprima verbal sentimentele, uneori am impresia ca nimic din ce fac nu e bine, sunt de multe ori trista, dezamagita, debusolata.
Imi zice ca ma iubeste, ca ar muri pt mine, ca el nu ma lasa, asta in momentele lui de sinceritate, care sunt deobicei noaptea, cand suntem certati, sau mai imi zice dar prin mesaje, fffffff rar in fata.
Trag si eu concluzia ca poate nu suntem compatibili. Totusi, ma intreb, atunci de ce atati ani am continuat sa nutrim sentimente unul pentru celalalt, mai mult sau mai putin intense, daca se poate face ceva, sau sa renunt?
Ma doare sa renunt, dar sunt obisnuita sa pierd persoane dragi, stiu ca pot trece peste, cateva nopti de plans, de disperare, vreo luna de depresie usoara, si viata intra in fagasul ei normal.
In adancul sufletului vreau o rezolvare a certurilor noastre, nu o despartire, dar nu mai am idei, comunicarea cu el e greoaie si anevoioasa.
Sfaturi?


P.S Scuza-ti romanul, am fost cat de scurta am putut ca sa aiba un sens povestioara mea, nu e telenovela si nici drama, o incalceala doar, sa descalci nodul sau sa-l tai?

De la: perianu, la data 2010-10-24 01:21:48

De la: ctwmn, la data 2009-09-19 18:45:33Cred ca mi s-a incalcit mintea, chiar nu pot sa-mi dau seama ce se intampla, am mai scris un topic, dar a murit, si era foarte vag legat de o alta problema, evident tot de corazon, ca doar restul suntem in mare parte capabile sa ni le rezolvam singure, fara prea multe sfaturi.
Problema mea este ca nu stiu daca sa renunt sau sa continui la relatia mea actuala, si cum sunt destule persoane cu felurite experiente de viata, m-am gandit ca o sa-mi sara si mie cineva in ajutor.
El ma simpatizeaza/place/iubeste, ce o fi in capul/inima lui de la 14 ani, de cand avea cosuri de la pubertate, de atunci tot a incercat. Eu il simpatizam, dar aveam alte preocupari.
Prima data am fost impreuna la 18 ani, fine de clasa a12-a si a mea si a lui, per total a fost ok, eu eram traumatizata de moartea primei mele iubiri, una din cele puerile si sincere, ce se intampla pe la 17 ani, dupa foarte putin timp, tatal meu a murit subit, intr-un mod din cele mai groaznice, orice moarte e groaznica, dar a lui a fost atipica, deci eram destul de frustrata, increderea mea in barbati, si siguranta in mine, dar si in cel de langa mine, era undeva sub nivelul marii, de unde si comportamentul meu aiurea, el a ramas langa mine, dar eu m-am despartit de el pentru ca am plecat intr-o vacanta pe perioada verii, 2 luni si jumatate, si ca sa nu fie probleme gelozii, dar trebuie sa recunosc si in cazul in care gasesc pe cineva mai bun, tampit, stiu. Am revenit in tara, am reluat legatura cu el, am mai dus-o 2 luni, si acum dupa 3 ani, am aflat ca s-a despartit de mine, pentru ca am fost plecata la suceava, de unde era prima mea dragoste sa-i vad mormantul, si i-as fi spus, ca simteam ca il insel, e drept am suferit extraordinar de mult dupa el, si simteam nevoia sa-mi pun in ordine anumite ganduri, el copil, eu copila, s-a rupt legatura.
In august a reinceput sa ma caute insistent, in acesti 3 ani m-a cautat nu des nu rar, dar isi facea mereu aparitia in viata mea sub o forma sau alta. Din oct suntem impreuna, tin la el, nu m-a inselat, dar se supara mereu pe mine, si ne certam in final, din niste chestii minore, absolut minore, uneori am impresia ca el are dreptul la tot si eu la nimic, nu prea il cautam la inceput, mi-a reprosat mult, ca nu il caut, am inceput sa-l mai sun si eu sa-i zic sa iesim, sa incerc sa fim un cuplu.
El lucreaza mult, dar pt el, are si el si parintii firma, deci nu are patron, dar lucreaza foarte mult, si e mai tot timpul stresat si nervos, nu ii intru in gratii nicicum.
Ideea e ca ne certam des, foarte des, defapt nu stiu daca sa le cataloghez ca certuri, sunt suparari, incapatanari, am incercat sa vorbesc cu el, nu prea am cu cine.
M-am despartit de el, m-am certat cu el, m-am rugat de el, intre noi e o legatura destul de puternica, el e si destul de stangaci in a-si exprima verbal sentimentele, uneori am impresia ca nimic din ce fac nu e bine, sunt de multe ori trista, dezamagita, debusolata.
Imi zice ca ma iubeste, ca ar muri pt mine, ca el nu ma lasa, asta in momentele lui de sinceritate, care sunt deobicei noaptea, cand suntem certati, sau mai imi zice dar prin mesaje, fffffff rar in fata.
Trag si eu concluzia ca poate nu suntem compatibili. Totusi, ma intreb, atunci de ce atati ani am continuat sa nutrim sentimente unul pentru celalalt, mai mult sau mai putin intense, daca se poate face ceva, sau sa renunt?
Ma doare sa renunt, dar sunt obisnuita sa pierd persoane dragi, stiu ca pot trece peste, cateva nopti de plans, de disperare, vreo luna de depresie usoara, si viata intra in fagasul ei normal.
In adancul sufletului vreau o rezolvare a certurilor noastre, nu o despartire, dar nu mai am idei, comunicarea cu el e greoaie si anevoioasa.
Sfaturi?


P.S Scuza-ti romanul, am fost cat de scurta am putut ca sa aiba un sens povestioara mea, nu e telenovela si nici drama, o incalceala doar, sa descalci nodul sau sa-l tai?

Din cate am inteles eu,prima ta iubire e moarta la propriu,iar tu ai fost sa-i vezi mormantul,atunci parerea mea,pentru ca si eu am trecut printr-o situatie similara,desparta-te pentru ca atat timp cat nu esti vindecata de trecut nu poti iubi din nou,daca-l iubeai pe actualul,nu mergeai la mormantul celuilalt,eu ca si tine crezand ca-l iubesc pe urmatorul,m-a casatorit cu el si desi e o persoana deosebita,nu am ajuns sa-l iubesc pe sotul meu ,asa cum l-am iubit pe celalalt,si chestia aceasta doare