Capitulul 4 - neales

Subiect nou
Alege alt forum  
Voteaza:
 
necunoscut Avatarul lui necunoscut

1 mesaj
Membru din: 1/01/1970

Un drum fara intoarcere


Printre lacrimi de dor si suspine Maya isi indrepta sufletul si gandurile acum spre o noua viata...o viata daruita in amintirea celor ce au invatat-o sa iubeasca, sa spere, sa viseze...parintii ar fi fost atat de fericiti daca ar fi stiut ca vor fi bunici...si el, Nick, care a iubit-o atat de mult, poate nepregatit ca si ea de vestea surprinzatoare dar ar fi fost acolo in fiecare clipa, de asta era sigura.
Totul s-a terminat repede, inmormantarea, eternele condoleante, acum era doar ea, si fructul unei iubiri poate intalnita zi de zi in povesti asemanatoare, dar traita mai intens decat oricare alta.

Primele doua luni doamna Peterson fusese in fiecare zi alaturi de ea, ceea ce o surprindea deoarece pana atunci nu prea vorbeau iar Nick evita vizitele la parinti. Era ceva ciudat in privirea ei, nu o privea direct pe Maya, intotdeauna se uita parca pierduta intr-un gol imaginar cand ii vorbea si niciodata nu ducea o conversatie pana la capat. Pana la urma era de inteles, isi pierduse unicul fiu.
Doamna Peterson era o femeie eleganta, cu un fel de aroganta ce se observa in fiecare gest al sau, sigura pe ea si cu o nota de superioritate in adresare. Acum de doua luni avea aceeasi privire pustie, purta aceleasi haine elegante ( la doliu renuntase dupa o saptamana pentru imaginea publica ) dar nu mai era aceeasi. Cat despre domnul Peterson, nici nu venise la inmormantare. Dar toate acestea erau puse pe baza durerii si poate a tariei de caracter ce poate exista sau nu.

In dimineata celei de-a treia luni Maya se trezi la zgomotul unei usi de masina trantite. Se uita pe geam si o vazu pe doamna Peterson care isi chemase valetul sa ii stranga lucrurile. Maya se imbraca repede si cobori in curte.
- Buna dimineata. Ce se intampla cu toate valizele din salon ?
- Domnisoara Maya, eu nu sunt in masura sa va raspund. Am fost chemat sa transport bagajele doamnei Peterson inapoi la resedinta acesteia. Mai mult nu stiu ce sa spun.

Doamna Peterson iesi in cateva secunde uimita de aparitia Mayei.
- Maya, draga mea, nu trebuia sa te trezesti asa devreme si sa iesi afara cand e atat de frig.
- Vroiati sa plecati fara sa imi spuneti ?
- Nu, dar vezi tu...
- Doamna Peterson eu va inteleg si va multumesc pentru ca ati fost alaturi de mine pana acum. Stiu ca locul dumneavoastra nu e aici. Tot ce imi doresc e sa mai pastram relatia pe care nu am avut-o pana acum. Se pare ca acest copil a adus multe schimbari in vietile noastre.
- Da... intr-adevar... multe schimbari.
Doamna Peterson se intoarse si se indrepta spre masina.
- Asteptati. As vrea sa pastrati dumneavoastra acest medalion. Nick mi l-a dat cand am implinit 20 de ani. Am inteles ca a fost al mamei dumneavoastra. Cred ca ar fi mai bine sa ramana tot in familie.
Se opri si se uita la medalion.
- Cred ca Nick te iubea foarte mult...
- Da, ne-am iubit foarte mult. Si iubirea aceea nu se va stinge niciodata.
- Eu... trebuie sa plec...
- Bine. La revedere si va multumesc pentru tot.

Maya se indrepta spre casa cand doamna Peterson o lua de mana si o trase deoparte.
- Stai departe de mine si de sotul meu. Ai grija de acest copil si nu te apropia vreodata de casa noastra.
In timp ce masina se departa Maya ramase in urma tot mai confuza. Sa fi fost aceeasi femeie care i-a stat alaturi in fiecare clipa in ultimele doua luni cea care tocmai ii spusese ca nu e binevenita in casa lor...
Ajunsa in camera incerca sa inteleaga ce se intamplase, cu ce gresise, de ce doamna Peterson se schimbase atat de mult, mai ales acum ca urma sa aiba un nepot. Intr-un final se imbraca si pleca hotarata spre casa parintilor lui Nick unde nu isi dorea compasiune si nici un sentiment de iubire, ci doar sa afle ce se intampla de fapt.

La aeroport astepta zborul ce urma sa o readuca in Londra, locul in care avea atatea amintiri. In cateva ore era deja unde incepuse toata povestea. Plina de emotie si speranta pasi mai departe spre a gasi un taxi care sa o duca la resedinta familiei Peterson. Pe drum o incerca un gand negru pe care il alunga mereu impreuna cu sentimentul care o indemna sa se intoarca din drum. Si in secunda urmatoare era acolo, acum trebuia sa mearga pana la capat.

Portile erau deschise. In fata usii de la intrare batu vreo 10 minute fara ca nimeni sa ii raspunda. In cele din urma vazu o lumina aprinsa si se decise sa incerce sa intre. Usa nu era incuiata. Iar in salon stateau aruncate toate bagajele doamnei Peterson. Dar cum era posibil ? Plecase cu atata timp inaintea sa, nu se putea sa fi ajuns asa tarziu acasa. Sau poate nu avusese timp sa despacheteze. Inainta spre living fara a indrazni sa spuna ceva in linistea ce domina peretii acelei case. Deodata se auzi un zgomot. Maya se sperie si vru sa iasa dar o opri vocea doamnei Peterson. Se intoarse si observa ca lumina pe care o vazuse afara venea de undeva din capatul holului. Pe masura ce se apropia se auzeau tot mai clar vocile domnului si doamnei Peterson din birou. Usa era intre-deschisa iar pe jos o vaza sparta.
- Te-ai decis in sfarsit sa vi acasa ?
- Sti bine ca nu am putut sa plec mai devreme.

Maya vroia din nou sa se intoarca din drum simtindu-se vinovata de a fi provocat poate acea discutie dar ramase impietrita in dreptul usii.
- Si cum a ramas, e moarta sau nu ?
- Nu cred ca e momentul sa discutam asa ceva. Si dragule e insarcinata.
- Asta era si ideea. Fiul meu a murit din cauza ei. Ea trebuia sa isi ia parintii de la aeroport si sa conduca masina aia. Ea trebuia sa moara si sa iasa pentru totdeauna din viata lui Nick.
- Te rog inceteaza. Nu pot sa mai continui asa. Maya l-a iubit. Si el a iubit-o. Si vor avea un copil. Maya nu e o fata rea.
- Putin imi pasa cum e Maya sau cum o cheama. Si copilul ala trebuie sa dispara. Imi da toate planurile peste cap.
- Nu vorbi asa.
- Nick trebuia sa o foloseasca pentru a pune mana pe afacerea tatalui ei. Dar s-a indragostit si din momentul ala totul a fost pierdut. Copilul asta va mosteni tot. Si eu nu am sa permit asta. Mai am un pic pana cumpar toate actiunile firmei tatalui ei si o las pe drumuri. Nick nu mai e sa ii poarte de grija. Acum e randul ei sa dispara cu copil cu tot asa cum trebuia sa se intample de prima data.


Maya ramase fara cuvinte, fara sa ii vina sa creada ce tocmai auzise. Putea sa fie vreo gluma de prost gust sau o discutie fara sens sau poate o scena dintr-un film invechit. Nu putea fi real. Nu pot exista asemenea oameni. Si isi amintea acum cum Nick evita mereu sa o aduca la el acasa si cum se mutasera impreuna dupa ce avusese o cearta cu tatal sau fara a-i spune vreun motiv. Dar ea crezuse ca era ceva ce va trece, ca orice cearta cu parintii. Dar nu asta, nu era pregatita pentru ce tocmai auzise. Simtea ca se sufoca si toate visele ei se naruiau intr-o secunda in jurul acelor cateva persoane ce spera ca ii vor fi mai apropiate ... si totul era doar o minciuna ... un joc de interese.
Speriata si inmarmurita dupa toata discutia ascultata Maya alerga spre iesire lovind cu geanta o statueta care in linistea ce se asternuse din nou crea un zgomot rasunator.
- Ai mai venit cu cineva ?
- Nu. Poate e valetul. I-am spus sa imi duca bagajele in camera.
- O sa vedem acum daca valetul lucreaza asa tarziu.
Maya ramasa pe loc auzi pasii domnului Peterson ce se apropiau tot mai repede de usa de la birou. Privea umbra sa in timp ce se marea tot mai mult spre ea, fara a spune nimic si nestiind ce cauta acolo sau cum ar fi putut sa se trezeasca dintr-un cosmar ce nu parea sa se mai termine...