Incendiul ca stare

Blogurile Kudika

sfarsit de toamna kudika_1041348 la 17 Noiembrie 2020, 22:16
eleganta si incaltamintea kudika_1041301 la 2 Noiembrie 2020, 00:08
cu gandul la moda kudika_1041299 la 1 Noiembrie 2020, 22:40
cumparaturi preferate kudika_1041296 la 1 Noiembrie 2020, 18:11
e iarna kudika_1041186 la 4 Octombrie 2020, 14:31
schi kudika_1041182 la 3 Octombrie 2020, 23:11

A trecut o saptamana cum nu credeam ca-mi va fi dat sa traiesc in viata asta. O saptamana in care au murit in chinurile iadului copii abia adusi pe lume. Copii pe care indiferenta i-a omorat. Am privit imagini cutremuratoare. Imagini in care eu, spectator indepartat vedeam barbati in toata puterea privind "in direct" ca la Dan Diaconescu incendiul care risca sa cuprinda toata maternitatea. Am vazut asistente fugind din calea focului, ca si cu viata lor ar fi fost mult mai primejduita decat a fost viata acelor copilasi.

Nu pot descrie in cuvinte sentimentul de groaza ce ma incearca de cateva zile. Realizez ca ceea ce s-a intamplat la maternitatea Giulesti a pus o eticheta dureroasa pe intreaga societate. Privind imaginile inregistrate pe camerele de supraveghere ale maternitatii mi-am dat seama cat de bolnavi suntem cu totii. Am crezut initial ca lasitatea i-a impiedicat pe acei oameni sa intervina. Cu timpul am realizat ca nu lasitate este cuvantul. De lasitate au dat dovada asistentele si oamenii de paza fugind ca potarnichiile sa-si salveze umila si inutila lor viata. Cei care se aflau in vizita in acele momente stransi pe acel coridor nu erau lasi. Asistau cu placere si inconstienta la un eveniment ce le va fi dat dupa aceea ocazia celor mai tari barfe. Pe niciunul din cei prezenti acolo nu l-a durut suferinta sufletelor nevinovate care ardeau de vii in incubatoare contorsionate de flacara. Priveau ca la circ moartea unor semeni de-ai lor, care nu aveau nici o vina in afara aceleia de a se fi nascut in maternitatea mortii. Unul nu s-a gandit ca si nevasta lui trebuie sa nasca in acea maternitate, sau fiica sau nora sau sora.. Niciunuia nu i-a trecut prin cap ca in locul acelor suflete necunoscute putea fi copilul lor.

Comportamentul acestor oameni denota starea natiunii in care traim. Daca unul din noi ar incerca sa ia atitudine, s-ar gasit imediat cel putin unul care sa-i inchida gura cu pumnul si un oras intreg care sa se adune sa asiste ca la circ. Construim biserici, aprindem lumanari si ne rugam doar de sanatatea noastra, fara sa privim in jur. Nu vad acei preoti care afirma sus si tare ca pe vreme de criza construiesti biserici sa sustii sufletele enoriasilor, luand atitudine si infierand comportamentul acelor oameni. Tuturor li se pare normal. Pentru toti viata merge inainte ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Am vazut doar televiziuni si stiri senzationale. Lectia data de Diaconescu a prins al naiba de bine. Am vazut reporteri de teren care s-ar fi batut pentru un loc in mijlocul flacarilor pentru a obtine exclusivitate si pentru a creste audienta postului la care lucrau. Oameni care in loc sa ajute, puneau intrebari prostesti si trageau de maneca pe cei  veniti acolo pentru a salva ce se mai putea salva. Nu am vazut sa ia atitudine niciunul din politicienii care conduc destinele acestei tari. Am vazut doar o marioneta de ministru al sanatatii spunand cu seninatate ca ministerul nu are nici o vina in ceea ce s-a intamplat acolo. Parerea mea personala este ca acest om trebuie pus la zid si impuscat. Si cu el si domnul doctor Sorin Oprescu, care a gasit de cuviinta ca, dupa aceasta tragedie, este oportun sa puna la conducerea maternitatii un medic acuzat si dovedit vinovat de malpraxix. Rusine, domnule doctor, aveam alta impresie despre dumneavoastra candva... Inainte de a va lacomi atat de tare incat sa intrati in politica. 

  Mi-am dat seama ca in acesti aproape 21 de ani de la revolutie nu am invatat decat o singura lectie. Lectie predata tot de televiziune...Sa privim ca la circ moartea unor oameni si sa ne bucuram de ea, ca de un succes personal.

Se pare ca atunci, in acel simulacru de revolutie au pierit toti oamenii curajosi. Sau poate ca nu au pierit toti, doar ca cei ramasi ori au fost redusi la tacere de masa nesimtit de mare a celor fara constiinta, ori au ajuns de buna voie la concluzia ca drumul nesimtirii e drumul cel bun de urmat. Nu s-au mai nascut de atunci decat urmasi ai celor care stiu sa arunce cu pietre. Sau poate ca nu s-au nascut asa, asa au fost educati. 

Intr-una din poeziile sale Marin Sorescu a avut o sclipire de geniu . "Si au castigat cei care nu-l vazusera". E ultimul vers al poeziei "Cercul" si e uimitor cum caracterizeaza acest vers o natiune intreaga si dupa zeci de ani de cand a fost scrisa.  Cu durere constat ca a trecut vremea "generatiilor de sacrificiu" cum plastic ne numea un politolog. A venit vremea generatiilor de mucava, de individualisti egoisti si nesimtiti.  Iar noi, cei care am ramas din acea veche generatie nu putem decat sa tipam inabusit sub pumnul greu al majoritatii. Si sa plangem durerea mamelor care au adus pe lume copiii ucisi de indiferenta si lasitatea acestei societati.

Unde esti tu Tepes Doamne... Ar trebui sa ne trezim si sa ne unim. Poate ca nu am ramas atat de putini. Poate ca suntem suficient de multi sa putem face ceva pentru generatiile viitoare.  Hai sa luam atitudine si sa incercam sa schimbam ceva in tara asta.

Voteaza:
Rating curent: (1 vot)
 
Postare comentariu