lidiaolteanu

A trecut atata timp... Nici nu mai stiu daca nu cumva te-am cunoscut in alta viata. Am crezut ca suntem predestinati, ca atunci cand Dumnezeu a creat femeia, m-a modelat din coasta ta. Nici nu mai stiu daca eu te-am ispitit cu marul interzis, sau sarpele ne-a pacalit pe amandoi. A trecut atata timp... Am obosit de viata si de ani si de multe cate am trecut pana cand am ajuns aici. De tine nu am obosit, dar tu nu mai esti langa mine...

As vrea sa pot dormi mult, o viata cel putin. Sa ma trezesc in viata urmatoare proaspata si tanara, sa regasesc in somn puterea de a te cauta, de a te gasi si de a te iubi din nou. La fel, cu patima si daruire. Poate ca in acea viata viitoare nu ma vei lovi, poate ca in acea viata vei avea grija de inima mea depusa in palma ta. De cate vieti repetam aceasta poveste? De cate vieti te iubesc? De cate vieti ma ranesti?

Nu stiu cum sa scap de sarpele care te ispiteste in continuare cu gura altei femei, cu ochii alteia, cu corpul alteia... Nu iti dai seama ca doar eu sunt parte din tine? Nu realizezi ca celelate sunt parte din alti barbati, sunt bucatica altui inceput primordial? Cum sa omor sarpele?

Din gradina Edenului te pierd si te regasesc in fiecare viata acelasi, te incolacesc la fel, te simt la fel, te iubesc la fel... Te pierd.. Te-am pierdut... Cum sa fac oare ca viata viitoare sa ramai langa mine? Mai e necesara oare o alta viata, daca in toate drama se repeta pana la ultimul act, fara corecturi, fara sufleori, cu fidelitate insa?

Ce te-ar putea face sa vezi zbuciumul meu? Nu vezi ca am tulburat oceanul?  Nu vezi ca am plans norii? Nu vezi valurile sufletului meu izbindu-se inalt de tarm? Nu simti ca am cutremurat pamantul? Nu simti lacrimile mele pe obraz la fiecare ploaie? In zadar sunt toate... O viata imi va trebui sa te fac sa ma vezi din nou. Mai pot trai insa o viata la fel? As vrea ca viata viitoare sa-mi iau liber. Sa pot dormi. Sa pot lipsi la premiera dramei noastre dintotdeauna. Sa pot obliga scenaristul sa schimbe ceva. Sa cada cortina peste un alt final, peste alti protagonisti. Sau macar sa joace altcineva rolul meu in aceeasi drama.

Cate vieti trebuie  sa treaca sa putem recladi tot ce s-a sfaramat? Cate iubiri trebuie sa stingi sa poti pastra iubirea mea? In care viata viforul suflarii tale nu va mai stinge flacara ei? 

Doamne, cate intrebari... Ne-ai alungat din Rai fara sa ne raspunzi la ele. Ne-ai lasat doar iluzii. Iluzia ca suntem iubiti, iluzia ca putem avea aripi... Neputinta de a zbura.... Nesansa unei iubiri complete... Egoismul cui ii apartine?

Si am trecut pe langa tine cu dragostea de mana... Nu ne-ai vazut pe niciuna, chiar daca ti-am facut semne disperate amandoua.... Nu stiu daca o sa mai trecem in alta viata... Am obosit, aripile ne sunt frante, buzele arse, ranile prea multe si prea adanci...