Am citit „Unsprezece minute” pe ascuns, sub banca, in timpul cursului de genetica din primul an de facultate, incercand sa uit ca aveam inima franta de colegul din stanga mea. Si de atunci si pana la inceputul acestei saptamani, nu am crezut ca se va mai scrie o carte care sa imi mangaie sufletul asa cum a facut-o „Unsprezece minute”. Insa, in urma cu cateva zile, am descoperit „Aleph”, ultima carte semnata de Paulo Coelho.

La inceput, am parcurs cu greu paginile povestii. Imi parea ca are fragmente cam exagerate si ca nu reuseste sa-mi patrunda in suflet catusi de putin. Pana cand am incetat sa mai acord atentie fiecarui cuvant si am urmat instructiunile celor care citisera cartea inaintea mea: Unele carti se citesc. "Aleph" se traieste. Cateva pagini mai tarziu eram cucerita iremediabil de structura cartii, de pasajele ce par desprinse din jurnalul unui calator de rand, de lumina prin care sunt privite dragostea si iertarea, dar si de energia unei iubiri pe care nu o cunosc si nu o pot intelege, insa de a carei existenta nu ma indoiesc.

"Cautarea intelepciunii, a pacii spirituale si a constiintei realitatilor vizibile si invizibile s-a transformat la mine in rutina si nu mai da rezultate", marturiseste in primele pagini ale cartii personajul intruchipat chiar de Paulo Coelho. Pornind de la aceasta neliniste, el porneste intr-o calatorie prin lume, dorind sa-si recucereasca „regatul propriu”, sa-si reaprinda pofta de viata, curiozitatea si placerea de cautare.

Cartea este, de fapt, povestea implinirii unei lectii karmice, a unei intalniri din trecut, desfasurata in prezent, ori, mai bine spus, intr-un loc si un timp nedefinit, in Aleph. Un drum real cu Transsiberianul devine o calatorie prin viata prezenta, trecuta si viitoare, un salt dintr-un plan in altul al Aleph-ului, o vizita "in alt vagon, unde exista conflicte nerezolvate". Aleph este un moment unic, un punct individual, acolo unde timpul nu mai este timp si spatiul inceteaza sa mai fie spatiu. Este exact locul unde aceste conflicte pot fi rezolvate pentru ca personajul sa poata evolua.

Imi este dificil sa scriu despre aceasta carte povestind in primul rand actiunea. Si asta nu pentru ca mi-ar fi greu sa va spun ce a facut fiecare personaj ori pentru ca mi-ar fi teama, asa cum mi se intampla frecvent, sa dezvalui surprizele ascunse in ultimele pagini. Motivul adevarat este ca actiunea cartii conteaza prea putin: "Aleph" este o poveste diferita pentru fiecare dintre cititorii sai. In timp ce eu ii citesc randurile, mintea imi zboara spre cu totul alte lucruri: legenda personala, ganduri despre viata, lectiile asimilate de sufletul meu, maruntisurile cu care ma macin astazi si care conteaza, pentru mine, fiindca sunt chiar Universul meu. Privirea se intoarce catre randurile cartii si imi gasesc singura raspunsul la toate aceste intrebari ca si cum pagina respectiva ar fi fost scrisa special pentru mine. Si cred ca tocmai aici sta magia din "Aleph".

Lectura placuta!


Toate editorialele Kudika »