Imi amintesc de primul meu sarut ca si cum s-ar fi intamplat doar ieri: o plaja insorita, un tanar bronzat, o mare incinsa. Nu batea vantul, nu erau valuri si o arsita cumplita ne dezmierda trupurile. Am inotat departe, impreuna si ne-am sarutat sub apa fiindca in febra momentului am uitat sa ne unduim trupul pentru a iesi la suprafata. Nu-mi amintesc nici gustul sarat al apei, nici fluturasii din stomac, nici macar sarutul propriu zis. Imi vin in minte insa corpurile noastre luptandu-se cu presiunea apei pentru a se apropia unul de celalalt. Imi amintesc mana sa pe bratul meu si fierbinteala care imi strabatea trupul si aerul care imi hiperventila plamanii, chiar daca eu eram sub apa. Si imi amintesc caldura pe care am suportat-o in acea noapte si freamatul indurat la gandul ca in ziua urmatoare nu il voi mai gasi pe acea plaja. Odata cu venirea diminetii am rascolit plaja pentru a-l regasi, insa cautarea mea a fost in zadar, iar sufletul meu de copil a suferit atunci fiindca nu intelegea rostul sarutului.

Ani multi au trecut peste buzele si sufletul meu. Am intalnit oameni fascinanti si am cunoscut dragostea adevarata in toata splendoarea si zbuciumul sau. Am crezut, inselandu-ma amarnic, ca toti acesti barbati fatali ce au trecut prin viata mea mi-au facilitat intrarea intr-un cerc vicios. Sarind dintr-o mare iubire in alta cel putin la fel de intensa sufeream continuu incercand sa scot cuiul din inima cu un altul cel putin la fel de ascutit.

Recunosc ca am gresit. De doua ori. Prima data fiindca am refuzat sa imi ofer timp mie. Vesnic tulburata de iubiri imposibile si de amoruri salbatice am uitat sa ma iubesc pe mine. Astazi in timp ce invat, vrand-nevrand, sa ma accept asa cum sunt, realizez ca am ranit in repetate randuri singura persoana care imi va fi vesnic si neconditionat alaturi: pe mine. Este foarte usor sa ii iubesti mai mult pe ceilalti, sa te daruiesti si sa te identifici prin ei. Este insa mult mai greu sa te definesti prin propria persoana.

A doua greseala, pe cat de mare, pe atat de prosteasca, a fost sa cred ca nu am castigat nimic din fostele iubiri, ca au plecat lasandu-ma sa ma culeg, sa ma refac, ca am stagnat recuperandu-ma vesnic dupa o noua dezamagire. Nu am realizat insa ca niciodata nu m-am reconstruit la fel, ca vesnic am devenit altcineva, un nou om cu o lectie in plus invatata.

Mi-a fost mult mai usor sa percep golul interior decat schimbarea ce s-a produs in mine. Fiecare barbat, fiecare fiinta ce a pasit in viata mea, fie si numai pentru cateva clipe, a schimbat ceva in mine. Interactiunea cu cei din jur nu a fost o pierdere, ci un castig. Cu fiecare despartire am castigat o experienta de viata, iar ori de cate ori un mic dezastru m-a pus in cumpana am invatat cateva ceva despre mine. Astazi sunt rezultatul tuturor celor care au trecut prin viata mea, fie ca au pasit doar si au iesit, ori mi-au ramas alaturi la bine si la greu. Niciunul nu ar fi aparut daca un altul nu ar fi plecat, niciunul nu m-ar fi iubit daca celalalt nu m-ar fi parasit la timpul potrivit. Evenimentele se succed in viata noastra curgand unul din celalalt. Soarta ne este aranjata de o mana nevazuta ce aseaza intamplarile in vietile noastre precum piesele de domino. Undeva, candva, vei intelege de ce ti se intampla ceva chiar in acest moment.

Anii au trecut si baiatul s-a intors pe plaja tocmai atunci cand ma inecam in durerea unei despartiri. Am inteles ca a plecat numai pentru a se intoarce la momentul potrivit. Fiindca noi, oamenii, suntem piese de domino unul in viata celuilalt.




Toate editorialele Kudika »