Setari Cookie-uri

Cum să îți faci ordine în poșetă: trucuri care m-au ajutat pe mine

Oh, sunt sigură că nu sunt unică. Sunt sigură că zicala aceea care ar sugera că până și un dinozaur s-ar putea afla în poșeta unei femei e inspirată din realitate. La fel de sigură sunt că am avut atâtea tentative de a-mi păstra gențile organizate, aerisite și ”ladylike”, pentru că fie vorba între noi, până la final de zi, numai geantă de femeie nu pare aceea, încât m-am lăsat păgubașă!

Și, dacă și tu ești ca mine, sigur te va interesa cum să îți faci ordine în poșetă și cum păstrezi geanta organizată, zi după zi. Am găsit câteva soluții și ți le împărtășesc mai jos! P.S. Și mie-mi plac dinozaurii și îi găsesc drăgălași, dar nu în poșetă! 😊

Orice femeie care are o geantă știe bine că este o utopie să o păstreze curată, bine organizată. Desigur că nici eu, nici tu, nu intenționăm să avem debandada aceea prin genți, și să găsim cheile de la mașină în minimum 5 minute. Nț! Și totuși, cu cât ne străduim, cu atât prin faldurile de material textil al dublurii, prin buzunare și compartimente, se adună chitanțe, bonuri, cosmetice, bani, chei (oh, da, cheile sunt campioane la v-ați ascunselea). Pare imposibil să ai geanta fără de pată. Și totuși, știu eu câteva sfaturi să găsești Graal-ul: cum păstrezi poșeta curată!

Citește și:

Pentru că, să fim serioase, dragilor, sigur nu vă e plăcut să cărați după voi maldăre de hârtii, accesorii, cosmetice. Să nu găsiți ce vă trebuie, când vă trebuie și să vă mai doară și spatele (știu ce spun: cândva, în tinerețe, cum necum se nimeriseră în geanta-mi, nu una, ci două sticle de parfum! Să vă mai zic cât de grele sunt sticlele de parfum? Uf!)

Și încă ceva, ai nevoie să știi cum faci curat în geantă și cum menții curățenia, pentru că, cu cât e poșeta mai grea, cu atât se deformează pielea, mânerele sau se rupe căptușeala ei. Ca să nu mai întârzii la metrou, căutând cartela aceea rătăcită, ca să nu mai cauți disperată cheile de la mașină când afară plouă, ca să nu te mai gândești: ”Hei, până găsesc eu cheile-n geantă, iar mă prinde vecina aia vorbăreață pe scară!” (Doar eu gândesc asta? Hm… Okay!), am eu ac de cojocul, pardon, de geanta ta!

Citește și:

Cum să îți faci ordine în poșetă și s-o păstrezi organizată!

Așadar, cum să îți faci ordine în poșetă? Începem cu ceva militărie, fetelor! Separă-ți toate nimicurile în categorii. Știu că pare pierdere de timp, dar nu este. Adună ne-esențialele într-o categorie, și plasează esențialele în portofel (despre el vorbim mai încolo!). Apoi, iată cum păstrezi geanta organizată: aduni ne-esențialele (parfum, cosmetice, căști etc.) în săculeți separați.

Mai departe, să ai la îndemână niște plicuri sau un organizator în care să aduni tot ce înseamnă hârtii. Eventual, etichetează totul pe categorii! Iată cum păstrezi poșeta curată de hârtii! E atât de simplu: iei bonul, îl adaugi în categoria bonuri și chitanțe. Pam-Pam!

Citește și:

cum să îți faci ordine în geantă

Produse de curățare a genții

Modele de portofele pentru organizare


Trecem mai departe și vorbim despre cum faci curat în geantă eficient. Recomandat ar fi ca lucrurile folosite cel mai des să fie împachetate separat. Telefonul mobil, cheile, încărcătorul, ochelarii de soare sunt scoase și băgate la loc în geantă cel mai des. În loc să creezi locuri speciale și pentru acestea, lasă-le pe acestea, împreună, într-un compartiment. Cu totul organizat, vei găsi rapid tot ce trebuie!

Cu atât mai mult dacă aduni tot ce înseamnă cabluri într-o cutie sau compartiment. Poate fi o cutie sau un etui, de ce nu! Pune acolo căștile și încărcătorul și nu se vor mai încurca prin geantă! Iată cum să îți faci ordine în poșetă! Extra pont: scapă de greutate, renunțând la agenda fizică, din carton și hârtie. Alege o aplicație de organizare și gata, o ai în telefon!

Citește și:

Că tot vorbim despre hârtie care se adună în baloți grei (serios, așa pare!), adună tot ce înseamnă cărți de vizită, sortează ce mai este de actualitate și pune-le în cutii metalice de la bomboane mentolate. De ce? Accesoriile port-carte de vizită tind să fie mai grele!


Trucuri de ținut minte: cum păstrezi poșeta curată la finalul oricărei zile!

Cum păstrezi geanta organizată? Un portofel deștept, bine compartimentat și încăpător te salvează de muuulte gunoaie aruncate prin poșetă. Iată cum păstrezi poșeta curată cu ajutorul unui portofel! Creează-ți un sistem de organizare a cardurilor și banilor. Eu, de exemplu, țin la suprafață tot ce folosesc mai des (acte, carduri) și pun monedele mereu în buzunărele portofelului. Poți însă să ai un mic săculeț sau portofel micuț de mărunți, special pentru banii din metal.

Citește și:

Nu este neapărat atât de important cum faci curat în geantă, ci cum menții totul organizat. Sfatul meu ar fi să faci ordine la finalul fiecărei zile. Știu, pare complicat, însă e mai greu să lași resturile să se acumuleze! Orice bon, bilețel, post-it, orice ambalaj care s-a adunat în geanta ta peste zi poate să dispară. Vestea bună este că vor fi mai puține la final de zi, decât la final de săptămână! Adună și mărunții în portofelul de monede. Astfel geanta ta va fi mereu ordonată! Iată cum să îți faci ordine în poșetă și cum păstrezi geanta organizată!

Sursa foto front page – Unsplash

Vizionare placuta


Iulia scrie. Scrie content. Scrie despre modă, beauty, vacante. Iulia scrie despre trăiri și gânduri. Iulia scrie cărți pentru copii și un roman. Iulia scrie și aplică strategii în...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.