Setari Cookie-uri

Cum se poartă părul scurt în vara aceasta: tunsori, produse de styling și accesorii potrivite pentru coafura ta

Fiecare sezon aduce noi și noi tendințe. Atât în modă, cât și în frumusețe. Iar acest sezon mă bucură teribil de mult. De la machiajul natural la hainele confortabile și până la coafurile ușor de realizat și de întreținut, primăvară-vară 2018 este despre effortless, despre cele mai spectaculoase rezultate din punct de vedere vizual, cu cel mai puțin timp și efort investit în realizarea lor. Este sezonul meu, clar! Și cum să vorbesc despre detaliile naturale ale sezonului, fără să vorbesc despre cele mai tari coafuri cu păr scurt pentru 2018? N-aș fi avut cum, căci eu sunt fanul declarat al podoabei capilare medii sau scurte.

Așadar, iată cum se poartă părul scurt, conform propunerilor designerilor și stiliștilor acestora, în vara lui 2018.

Se poartă părul scurt în vara asta și se poartă în atâtea feluri! Toate pline de creativitate și cu mega impact, deși nu sunt greu de realizat sau stilizat. Cele mai întâlnite coafuri cu păr scurt pentru 2018 sunt simple, naturale, răvășite, fără prea multe produse de styling, spume sau spray-uri fixativ în ele. Cozile ponytail sunt la baza cefei. Buclele sunt naturale și răvășite. Cocurile sunt prinse firesc, fără artificii extravagante, ”baroce”. De ce? Pentru că sezonul acesta este despre textură!

Da, când vine vorba despre părul scurt în vara lui 2018, vorbim despre textură. Vorbim despre aspect și textură, când vine vorba și despre lungimile medii și despre părul foarte lung (opusul coafurilor despre care vom vorbi astăzi, la fel de chic, de altfel, în acest sezon!).

Citește și:

Și dacă acest sezon este simplu și de efect, dacă tot îmbină perfect utilul cu plăcutul, astăzi vom vorbi despre cum se poartă părul scurt în vara asta. De la bretoane drepte până la influențe retro. De la anii 60, la anii 80 si 90, pana acum, părul scurt în vara lui 2018 nu mai are secrete!

De la efectul de păr tapat, umflat, cu volum, până la pletele cu aspect umed. Vorbim despre coafuri cu păr scurt pentru anul acesta, de-a fir a păr. De la bucle dezordonate, până la asimetrii, vorbim despre cum se poartă părul scurt. De la tunsori, până la îngrijire, coafare și stilizare. Ești gata? Hai!

Coafuri cu păr scurt anul acesta: se poartă bobul răvășit, bobul cu breton și texturile cu aspect umed

Oh, bobul scurt și mediu este la rang de artă în sezonul acesta. Am văzut atâtea variante de bob natural, răvășit, effortless, că nu mă pot hotărî ce să aleg! Extra pont: bobul arată fenomenal pe părul închis la culoare, dar și pe balayage castaniu, de altfel cele mai dese combinații în 2018.

Citește și:

Am văzut bob cu breton răvășit, scurt până la umeri, la Calvin Luo. Am văzut bob cu breton grunge la Wang, Grinko și Kenzo. La Grinko, părul scurt în vara lui 2018 a fost vopsit în roz platinat, a fost filat, cu breton lung, ciufulit și cu aspect umed. La Kenzo am văzut coafuri cu efect creponat, tot în stil bob lung, cu breton lat, până la tâmple și cu extra volum, păstrând însă fascinația pentru aspectul de fibră capilară umedă.

Coafuri cu păr scurt pentru 2018 și cu textură stilizată umed am văzut la mulți designeri. De altfel, acest efect se poartă pe orice lungime de păr. Acel look ca și cum abia ai ieșit din piscină sau de la duș, de parcă te-a prins o ploaie de vară sau de parcă ai ieșit din mare. Cum se poartă părul scurt umed? Stiliștii au propus bucle retro, lejere, în bob, cu cărări pe o parte și gel umed Marco de Vincenzo). Dar au propus și varianta de bob răvășit, cu părul ciufulit și aspect umed (Alberta Ferretti). Și, la polul opus, a fost și podoaba capilară atât de impregnată de gel, încât părul părea de-a dreptul ud. Totul aproape de cap, totul pe păr drept (inspirație la Cavalli).

Citește și:

Iată cum se poartă părul scurt în vara asta și ce coafuri te-ar putea avantaja dacă vrei să tai pleata!

Cosmetice pentru fixare păr scurt

Spray pentru o textură umedă

Trusă pentru a adăuga volum unei coafuri cu părul scurt

Cum se poartă părul scurt? Încearcă un Pixie Cut!

De la cum se poartă părul scurt umed, trecem la o coafură de inspirație retro, absolut cool și simplu de întreținut. Pixie Cut, una dintre cele mai șic coafuri cu păr scurt pentru 2018, se poartă și pe păr drept, bufant, tapat ușor (atenție! Fără fixare!), și pe păr ondulat și pe păr creț cu efect de permanent, a la anii 80 și 90.

La Balenciaga, Celine și Carven modelele au apărut cu Pixie Cut de inspirație androgină. La Moschino, Haider Ackermann și Armani s-au folosit peruci scurte, cu efect sofisticat. La Lanvin am văzut Pixie Cut cu breton asimetric. La Tom Ford am văzut părul creț scurt, iar la Dior părul scurt în vara asta a lăsat fruntea la vedere, având un aspect băiețesc. Extra pont: accentuează ochii cu cat-eye retro sau rimel de volum, ori colorează buzele sexy pentru un plus de feminitate.

Citește și:

Cum porți părul scurt în vara lui 2018: tunsoarea ”cu castron” a copilăriei revine în forță!

De la optzecisme trecem la perioada anilor 60, atât de ofertantă ca inspirație pentru casele de modă ale acestui sezon. O știi și tu prea bine, o știu și eu prea bine. O știu fete și băieți deopotrivă, căci și unii și alții am fost ”tunși cu castronul”. Ții minte expresia, da? Dar tunsoarea? Eu, una, da! Căci pe cât de mult o detestam mică fiind, pe atât de mult o ador acum!

Este una dintre cele mai chic coafuri cu păr scurt pentru anul ăsta. Amintește de Beatles și de coafurile anilor 60. A fost propusă pe păr mediu, stil bob, până la umeri, cu păr franjurat, în scări, la Guy Laroche. A fost propus pe părul scurt în vara asta la Balenciaga (bucle ușor răvășite) și Natasha Zinko (cu vedere la sprâncene, ultra-scurt). Iată cum se poartă părul scurt ”cu castron” în vara asta: fie cu breton amplu, lat, fie cu el scurt, sus pe frunte, fie ușor feminin, fie androgin.

Citește și:

Am vorbit despre cum se poartă părul scurt, de la tunsori, la stilizat și coafat. Am mai văzut multe efecte și coafuri potrivite pentru părul scurt în vara asta. La Thom Browne am văzut păr periuță, cu glitter mult în el. La Fendi și Galliano am văzut tunsori asimetrice. La Miyake am văzut bucle retro.

Însă trebuie menționat că variantele de mai sus sunt cel mai des propuse sugestii de coafuri cu păr scurt pentru 2018. Și tare mă bucur, căci toate sunt atât de ușor de purtat și aranjat! 2018, ai bilă albă de la mine!

Sursa foto front page – Unsplash

Vizionare placuta


Iulia scrie. Scrie content. Scrie despre modă, beauty, vacante. Iulia scrie despre trăiri și gânduri. Iulia scrie cărți pentru copii și un roman. Iulia scrie și aplică strategii în...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.