Setari Cookie-uri

Inelele cu piatră naturală cât mai mare sunt la modă

Opulent versus natural. Cine a câștigat în acest sezon, dacă ne referim la bijuterii? Ei bine, concurența a fost atât de acerbă încât au fost doi câștigători! Se poartă inserțiile de elemente naturale, ”crude”, și se poartă masive! Chiar și la bijuterii altminteri mici, cum ar fi inelele. Descoperă cele mai tari inele cu piatră naturală mare, așa cum s-au văzut pe catwalk și așa cum se găsesc în magazinele online.

Opulența, bogăția detaliilor, masivitatea elementelor decorative, ba chiar și masivitatea lanțurilor cu zale mari, a pandantivelor imense, cât mai vizibile și chiar juxtapunerea pietrelor, cristalelor, perlelor, în cantități mari, lungimile exagerate ale pieselor precum cerceii sau șiragurile, și asortarea în straturi, la fel de bogată, toate fac parte din viziunea exagerată, Barocă, eclectică, de sezon!

Azi ne vom concentra atenția pe inele cu piatră naturală mare, tocmai pentru că, pe lângă opulența dată de masivitate, eclectism și cantitate, s-a mai manifestat un fel de lux al detaliilor. Acela al inserțiilor de texturi altfel, interesante, adesea ”crude”.

Mă refer aici la materiale textile, lemn, plastic, piatră naturală. Iar modelele de inele cu piatră masivă naturală sunt o altă modalitate de a completa ținuta ta urbană. Sigur, se poartă și stilul de inele cu piatră prețioasă mare, nu zic nu! Ele nu ies din schemă, doar că li se adaugă și alte elemente pe lângă. Să ne îndreptăm atenția asupra celorlalte elemente! Să aducem în discuție cele mai șic inele cu piatră naturală mare!

Citește și:

bijuterii prețioase masive

Vezi bijuterii prețioase masive aici

Sezonul acesta nu există Less is More! Și asta se vede și la alegerea bijuteriilor!

Știi crezul minimalismului cu ”Less is more”? Ei bine, în acest sezon uită de el! În acest sezon ”More is more and then some!”. Adică adaugă cât mai mult, cât mai mare, cât mai prețios și dacă nu e prețios, e imens! Și asta nu se vede doar la inele cu piatră naturală mare, ci la întreaga gamă de bijuterii!

Nu se poartă doar inele cu piatră prețioasă mare sau cu piatră naturală masivă, aceste elemente au migrat la toate bijuteriile. De la coliere la cercei, inserțiile de pietre naturale mari au ieșit în evidență în acest sezon. Exemple de pietre prețioase masive și în cantitate mare, găsești la Dolce & Gabbana, în cercei și pandantive stil crucifix.

Citește și:

inele cu piatră prețioasă sau semiprețioasă

Alege inele cu piatră prețioasă sau semiprețioasă aici

Și dacă ne referim la inele cu piatră masivă naturală și la coliere ori cercei în acest stil, inspiră-te de la Giambattista Valli sau Missoni, Toga ori Anna Sui! În toate colecțiile de designer au strălucit (chiar și la propriu) modelele de inele cu piatră naturală mare! Așa că am ales și eu câteva sugestii șic pentru tine!

Inele cu piatră naturală mare, fie ea prețioasă, fie piatră, pur și simplu!

Am ales inele cu piatră naturală mare – chihlimbar, cristale masive, perle imense, pietre marmorate, agat, topaz sau jad – din care să alegi preferatele tale. Deși poate vei tinde să alegi variantele de inele cu piatră prețioasă mare, șlefuită, strălucitoare, de tipul pietrelor prețioase, trebuie să îți spun că noutatea sezonului vine tocmai de la polul opus.

Citește și:

Vedetele acestei ierni sunt modelele de inele cu piatră masivă naturală sau semiprețioasă, oricum aceea cu fațetă neșlefuită, crudă, naturală, nefinisată, cel mai adesea mată sau semi-mată. Gândește-te la jad sau agat și vei înțelege la ce textură mă refer. Piatra masivă de tipul ”rocă” neprelucrată conferă un look urban, natural, care contrastează perfect cu sofisticarea și bogăția sau opulența celorlalte elemente.

inele cu piatră cât mai mare

Vezi inele cu piatră cât mai mare aici

Vedetele acestei ierni sunt modelele de inele cu piatră masivă naturală sau semiprețioasă, oricum aceea cu fațetă neșlefuită, crudă, naturală, nefinisată, cel mai adesea mată sau semi-mată. Gândește-te la jad sau agat și vei înțelege la ce textură mă refer. Piatra masivă de tipul ”rocă” neprelucrată conferă un look urban, natural, care contrastează perfect cu sofisticarea și bogăția sau opulența celorlalte elemente.

Citește și:

Și tocmai acest contrast i-a fascinat pe designeri, căci întregul concept al iernii acesteia se bazează pe juxtapuneri surprinzătoare, contrastante. De la întoarcerea la natură, exagerată, până la elemente princiare, ce par din tezaure sau din bijuteriile caselor regale. De la inele cu piatră prețioasă mare la inele cu piatră masivă naturală!

De la texturi metalice finisate, precum aurul sau argintul, până la tabla bătută, deloc prețioasă. Se poartă cât mai variat, cât mai contrastant, cât mai surprinzător. Iar modelele de inele cu piatră naturală mare sunt exact simboluri ale acestui sezon!

Sursa foto front page – Unsplash

Vizionare placuta


Iulia scrie. Scrie content. Scrie despre modă, beauty, vacante. Iulia scrie despre trăiri și gânduri. Iulia scrie cărți pentru copii și un roman. Iulia scrie și aplică strategii în...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.