De secole, gheisele japoneze au fascinat prin frumusetea lor neobisnuita si mereu invaluita in mister. Ne-am dorit dintotdeauna sa stim cum reusesc gheisele sa exercite un magnetism atat de puternic asupra barbatilor din toata lumea, cum isi mentin stralucirea impecabila si ce secrete de infrumusetare ascund ele si, usor, usor, am reusit sa patrundem in universul frumusetii lor misterioase.
Inca din frageda copilarie, gheisele incep pregatirea pentru stilul de viata pe care il vor adopta pentru totdeauna: invata sa practice diferite arte, una dintre cele mai importante fiind arta conversatiei, invata sa mearga elegant, sa isi aranjeze parul in coafuri sofisticate si sa isi ingrijeasca pielea precum o gheisa adevarata.
O gheisa va prefera intotdeauna sa isi indrepte parul, in special daca acesta are tendinte de ondulare. Pentru ele, parul drept si stralucitor este un simbol al frumusetii si elegantei supreme; in schimb, parul ondulat poate semnifica faptul ca o gheisa nu a petrecut suficient timp pentru a se ingriji si, astfel, va fi privita cu un ochi critic. Gheisele au intotdeauna firul de par gros si sanatos, in special datorita alimentatiei bogate in peste, orez si legume proaspete. Inca de mici, gheisele sunt invatate sa se hraneasca corect, deoarece ele stiu ca o frumusete autentica isi are radacinile in interior.
Foto: Glasgow's Finest