De cate ori ai visat sa arati precum Adrianna Lima in reclamele pentru cosmetice? De cate ori ai sperat sa ai parul la fel de stralucitor ca al Laetitiei Casta? Ce-ar fi daca ai putea avea totul la un simplu pocnit din degete?
2. Sa-ti cumperi haine si incaltaminte din primul magazin in care intri Vis: La sezon nou, garderoba noua! Bluzite, fustite, sandalute, mai scurte, mai stramte, mai roz… Iti suni prietenele si porniti la cumparat toale. Stii exact ce-ti doresti si ai alocat deja bugetul necesar. Intri in primul magazin, iar dupa 20 de minute iesi incarcata cu zeci de sacose si sacosele, multumita ca ai gasit totul, si la reduceri! De ce nu ti se va intampla? In primul rand pentru ca te vei intreba mereu ce-o fi si in magazinul alaturat si apoi pentru ca niciodata nu vei cheltui numai cat ti-ai propus. 3. Sa folosesti o crema antirid si arati cu 20 de ani mai tanara Vis: Ai depasit varsta de 35 de ani, iar cutele de expresie se incapataneaza sa se formeze la fiecare zambet. Afli ca s-a importat si la noi crema antirid pe care o folosesc multe celebritati de la Hollywood, iti spui ca merita sa dai o caciula de bani pe ea si pornesti victorioasa la cumparaturi. Dupa lungi cautari, gasesti produsul, il cumperi, il aplici si… 24 de ore mai tarziu, nici urma de riduri - pielea straluceste de tinerete. De ce nu ti se va intampla? Pentru ca, daca ar fi fost "pe bune", i s-ar fi intamplat lui Cher. 4. Sa-ti iasa machiajul ca-n poza si sa se mentina… multe ore Vis: Accesezi Kudika - Tips, vezi pozele unor manechine machiate trendy, te gandesti ca n-ar fi rau sa obtii acelasi efect si pentru tine, te consulti cu prietenele si primesti unda verde. Scoti poza la imprimanta si dai buzna la salonul de cosmetica, cu cateva ore inainte sa iesi in club. Rezultatul e uimitor, toata lumea te admira, iar tipa aia fitoasa de la compania rivala moare de ciuda. Dansezi toata noaptea, mai transpiri pe ‘ici pe ‘colo, mai bei un suc, iar machiajul… nici gand sa se intinda! De ce nu ti se va intampla? Pentru ca, spre deosebire de poza, tu esti alive and kicking. 5. Sa stai pe plaja 10 minute, iar pielea ta sa prinda o nuanta cafenie, uniforma, durabila… Vis: Status: in vacanta; destinatie favorita: litoralul. Dai fuga la mare, constati ca vremea tine cu tine, ca apa e calda si curata, ca valurile nu sunt foarte inalte, ca muzica e pe gustul tau si ca viata pe litoral e, in general, misto. Pielea ti-e alba ca zapada si singurul tau gand e sa te lasi vazuta de soare, cu atat mai mult cu cat nu stai prea mult pe litoral. Intri in apa marii, te asezi 10 minute la plaja si te trezesti bronzata cum nu se poate mai frumos: o nuanta cafenie, uniforma, stralucitoare, de invidiat. De ce nu ti se va intampla? Pentru ca de la piele alba la piele maro e pigment lung. Un articol de Alina Boicu