In vreme ce scriu aceste randuri, Alex butoneaza telecomanda asezat comod pe canapea. M-am obisnuit cu prezenta lui. M-am obisnuit atat de mult, incat simt ca daca ar pleca, ar fi ca si cum as ramane ca un ren fara coarne. Ca un Mos fara sanie. Ca un brad fara globulete.
“Am vazut ca ai scris un post pe blog intitulat Sweet December. Asta e ca un fel de Sweet November numai ca nu moare nimeni la final, nu-i asa?” a continuat Alex razand.
Haha! Am rosit. La naiba, el nu face nimic altceva decat sa citeasca ce scriu eu?
“Stii, e acolo o scena, in care el o urmareste pe ea cu un buchet de flori. Ii spune ca a primit cea mai tare oferta din viata lui.”
Mda… si ca a refuzat-o. Nici n-am indraznit sa sper. Am cascat ochii ca gugustiucul.
“Si?” l-am intrebat cu gura uscata.
“Eu cred ca in viata iti apar din cand in cand tot soiul de ocazii. Pe care nu trebuie sa le ratezi fiindca a doua oara nu-ti mai ies in cale.”
Minunat. Si uite asa ajung eu ren fara coarne.
“Joburi interesante apar la tot pasul, a continuat Alex. Ok, poate nu le gasesti chiar pe toate drumurile, dar in mod cert nu le intalnesti la fel de des precum dragostea. Am renuntat la oferta lor.”
Stiti cum arata fata unei femei dupa un tratament de curatare cu ultrasunete? Radiaza pur si simplu. Se curata fara sa se irite. Lumineaza si straluceste. Multiplicati imaginea asta cu un milliard si rezultatul este fata mea la auzul vorbelor lui Alex.
“Deci ramai?” am intrebat incapabila sa ma mai prefac lipsita de mare interes.
“Se pare ca te-ai pricopsit cu mine. Nu mai ai loc de dat inapoi.”.
Si iata-ne acum: stam seara intr-un cadru cat de poate de simplu si intim. Ca doi oameni ca oricare altii, intr-o seara ca oricare alta, implicati intr-o relatie ca oricare alta. E minunat. Acum nu trebuie decat sa lupt cu monotonia, gelozia, posesivitatea si stresul zilnic care ameninta orice cuplu. Si daca reusesc sa le inving pe acestea toate, e posibil sa reusim sa traim fericiti pana la adanci batraneti. Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea.