comunicat de presa:

Masa imbelsugata de Paste si un buget curat

62% dintre romani considera Pastele o importanta sarbatoare religioasa, care necesita pregatiri minutioase. 54% dintre ei preiau traditiile din familie, iar 45% transmit mai departe obiceiurile respectate in copilarie.

La nivel national, 68% dintre romani vor merge la biserica in noaptea de Inviere pentru a lua Lumina Sfanta, iar 64% dintre ei vor ramane si la slujba de Inviere.

Importanta religioasa a Pastelui a crescut foarte mult si in randul populatiei din urbanul mare, utilizatoare de internet. Procentul celor care vor respecta pas cu pas traditiile anul acesta este aproape dublu fata de anul trecut: 54% dintre romanii care locuiesc in orasele mari, utilizatori de internet, considera Pastele o sarbatoare religioasa importanta si planuiesc sa respecte traditiile pas cu pas, fata de anul trecut, cand numai 29% din randul utilizatorilor online, peste 18 ani, au respectat traditiile ad literam.

Pe langa activitatile religioase, un alt element central al mentinerii traditiilor il constituie pregatirea mesei de Paste: romanii intentioneaza sa aloce, in medie, pentru masa de Paste aproximativ 542 RON, bugetul ramanand constant, atat fata de anul trecut, cat si la nivel de proportie din bugetul lunar al familiei, reiese din infograficul Romanian Easter Traditions & Habits 2016, realizat de Starcom MediaVest Group, in colaborare cu TNS Romania.

La nivel national, pentru 63% dintre romani masa de Paste va fi exclusiv traditionala, in timp ce 34% vor adauga meniuri moderne celui traditional. Pe masa de Paste se vor regasi oua rosii, dulciuri, produse de patiserie pregatite in casa, carne de miel, legume si fructe.

Ouale rosii, Iisus Christos si Lumina Sfanta raman principalele simboluri asociate cu sarbatoarea Invierii, si anul acesta.

A doua categorie de interes pentru sarbatorile pascale o reprezinta cadourile: 5 din 10 romani intentioneaza sa cheltuie 300 RON sau mai putin pe cadouri, in timp ce 2 persoane din 10 nu au inca un buget bine conturat.

Desi Pastele este o sarbatoare adecvata pentru reintoarcerea la valorile religioase, procentul celor care se angajeaza in activitati de voluntariat sau care fac donatii in aceasta perioada este unul mic.
Si bugetul alocat pentru calatorii de Paste ocupa un plan secund, in 2016: 68% din populatie nu vor aloca deloc bani pentru calatorii.

Nevoile promotionale sunt adaptate mai degraba la context decat la valoarea ofertei, intrucat de Black Friday cele mai asteptate promotii erau cele la produse de valoare mare, precum electrocasnice, televizoare, electronice, laptopuri.

Pe langa preluarea traditiilor de Paste din familie, romanii afla mai multe despre acestea in principal de la TV, mediul clasic de comunicare aflat in topul surselor de informare cu privire la obiceiurile pascale, chiar si pentru utilizatorii de internet din urbanul mare: 34% dintre acestia se informeaza de la TV cu privire la traditiile si obieciurile pascale vs. 23% din mediul online.

Noul infografic Romanian Easter Traditions & Habits 2016, realizat de Starcom MediaVest Group, in colaborare cu TNS Romania face parte din seria Contemporary Easter Traditions.

Cercetarea investigheaza comportamentul romanilor la nivel national cu ocazia sarbatorilor pascale, compara interesul pentru promotiile de Paste fata de cele pentru Black Friday la nivelul utilizatorilor online si urmareste trendurile 2015 – 2016 referitoare la traditiile si obiceiurile de Paste in randul unui target modern, romani utilizatori de internet care locuiesc in orase cu peste 100.000 de locuitori.

Studiul a fost realizat pe un esantion total de 1.045 persoane cu varsta 18 – 64 ani, reprezentativ la nivel national. Rezultatele au o marja de eroare de +-3.1% la un nivel de incredere de 95%.

Start la pregatirile de Paste
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: