Cum sa-i spui "Pa. Nu ma mai intorc!" barbatului care nu te mai iubeste...

Am mai spus poate… sunt omul cu cele mai multe despartiri la activ. Traiesc iubirile intens, pasional pentru ca nu pot exista astfel. Nu stiu sa ma despart ca toti semenii meu: frumos, cu demnitate, curat. Dau papucii, ii iau inapoi, mi se dau papucii, ii iau si nu ii mai dau inapoi… Altii stiu sa spuna "adio" si sa-si pastreze amintirile. Eu le arunc la gunoi. Si am puterea de a ma indrepta cu ele catre ghena mea speciala de colectare permanenta. Despartirile mele…. trebuie sa fie intotdeauna incarcate de drama, lacrimi, rasete isterice, ura, dorinta de razbunare, plansete, isterii, reprosuri, descarcari de nervi si usurari verbale. Pentru ca mai apoi sa-mi vad linistita de viata care va urma...

De data aceasta insa, scenariul despartirilor a fost diferit… N-am putut sa plang, n-am putut sa rad, n-am putut sa fac haz de necaz sau sa-mi fac curaj sa cer explicatii. De data aceasta doare aici, in piept. Doare pana la absurd. Ma tine asa de prea mult timp ca sa ma mint ca buba trece singura. Este exact cum spunea cineva pe forumul mai bine de atat nu pot descrie:

“e dimineata si nu ma pot trezi...
alarma nu imi da pace...
sun si spun ca ma simt rau...
imi era foarte dor de el si nu ma pot scula din pat....
sunt doborata de amintirile frumoase...
lacrimile imi curg siroaie...
mintea l-a expulzat demult ca pe un avorton..

---