Casa iubirii

Casa iubirii
Kudika
27 Iulie 2010

Desigur, puteai... Puteam sa pleci, sa fugi, sa pleci departe. Dar ai ramas aici, cu un mic planset care te zbuciuma din cand in cand. Cu un zambet care iti face ochii sa luceasca. Cu amintiri multe si cateva pe care le poti numara pe degete.

Desigur, puteai... Puteam sa pleci, sa fugi, sa pleci departe. Dar ai ramas aici, cu un mic planset care te zbuciuma din cand in cand. Cu un zambet care iti face ochii sa luceasca. Cu amintiri multe si cateva pe care le poti numara pe degete. Ai ramas sa lupti, sa iubesti, sa demonstrezi, sa-ti demonstrezi, sa arati ca poti. Ai ramas sa vezi ce este iubirea.

Desigur, puteai… Puteam sa pleci, sa fugi, sa pleci departe. Dar ai ramas aici, cu un mic planset care te zbuciuma din cand in cand, cu un zambet care iti face ochii sa luceasca, cu amintiri multe si cateva pe care le poti numara pe degete, ai ramas sa lupti, sa iubesti, sa demonstrezi, sa-ti demonstrezi, sa-i arati ca poti, ca iubirea se castiga. Sigur, puteai sa trantesti usa definitiv cand ai zis ca pana aici ti-a fost. Sa o deschizi in alta parte. Dar este usa pe care ai deschis-o prima oara cu bucuria de a uita tristetea si de a creste la san speranta. Asa ca langa ea, ai inceput sa construiesti ferestre.

Desigur, ferestrele au fost trantite de atatea ori de vant, innegrite de ploi si tristeti pentru care nimeni nu a mai avut ochi ca sa le vada. Dar ai descoperit intotdeauna lumina si apa ca sa le cureti. Mai mult ca sigur ai simtit de atatea ori cum se prabuseste acoperisul deasupra ta. Dar prin sparturile lui ti s-au aratat de atatea ori stelele, neantul, netarmuirea si mai ales iubirea. Ai tras aer proaspat in piept si te-ai apucat sa construiesti ziduri. Casa iubirii

De vreo cateva s-au prabusit si bucati din ziduri, dar asa s-au dorurile, asa s-a nascut fericirea care sufera, iubirea care vrea sa se reface. Bineinteles, de atatea ori ti s-a surpat dusumeaua sub picioare. Dar trebuia sa-i pui si mobila. Si pe ea ai lustruit-o cu bucati si sufletul tau. Evident ca ai zis de multe ori ca nu exista spatiu pentru o gradina. Dar ai avut atata viata si speranta si visuri de dat ca ai inceput sa le sadesti in gradina. Sigur, le-ai udat uneori cu lacrimi si le-ai uitat mirosul, dar nimeni nu a creat vreodata vreun fruct mai dulce si mai amar al iubirii. Sigur, casa asta este un labirint… Te gasesc in ea, ma regasesc in ea, ii tes mereu visuri pe care le sterg cu guma si trasez altele. Si imi este draga. Pentru ca de fiecare data cand gresesc iesirea, imi dau seama ca de fapt nu vreau sa plec.

Sursa: Garbo

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri