vem o veste proasta pentru femeile care considerau orgasmul vaginal drept un vis implinit care le detaseaza de plutonul gri al nefericitelor care nu au reusit aceasta performanta. Studiile recente au demonstrat ca orgasmul vaginal este departe de a fi un mit, intrucat aparitia lui poate fi explicata stiintific.
Evident ca si feministele au avut un cuvant greu de spus. Ele au pus la zid orgasmul vaginal catalogandu-l drept arma folosita de barbati pentru a subjuga femeia. Cum s-a ajuns la o asemenea concluzie? Feministele au preluat studiile lui Master si Johnson si le-au interpretat in propria maniera, adica una vadit distorsionata: unica sursa de placere este clitorisul. Intrucat barbatii nu pot atinge orgasmul decat prin frictiune cu vaginul, femeile au fost definite din punct de vedere sexual pornind de la ceea ce produce barbatilor placere (vaginul) si nu lor inselor. Un punct de vedere simplist si dogmatic care nu mai necesita alte comentarii. Din fericire, traim in mileniul trei si am aflat deja ca putem obtine placerea din multitudine surse, vaginul fiind doar una dintre ele. Clitorisul, organul investit cu darul de a-si purta posesoarea pe culmile extazului nu este micutul usor de neglijat de partener. El este un clopotel deosebit de sensibil care se prelungeste cu pana la 13 cm in interior, imbratisand vaginul! Aceste "radacini" se fac vinovate de placerile resimite in timpul actului sexual propriu-zis. Aceasta descoperire vine sa calmeze disputa aprinsa clitoridian versus vaginal care a incins spiritele punand fata in fata misogini si androfobe. In ciuda importantei acordate recent, orgasmul vaginal nu este Sfantul Graal, iar clitorimania care a infierbantat societatea este un subiect care ne indeparteaza de interesul real: cum ne putem imbunatati viata sexuala? Raspunsul ar fi: prin personalizare. Fiecare femeie este diferita si poate obtine placerea sexuala dintr-o multitudine de surse, experimentand pe rand placerea comunicarii sexuale, placerea de a se darui, placerea de a il satiface pe cel pe care iubeste, placerea de a fi "implinita" prin penetrare. Unele femei ating orgasmul chiar si prin nastere! Asadar, orgasmul este o experienta individuala si nu exista o cale unica de a il atinge. Orice te stimuleaza, te face sa te simti fericita si te ajuta sa comunici cu partenerul este ceea ce conteaza cu adevarat! Acum nu mai ai motiv sa te plangi ca I can�t get no satisfaction, asa ca spor la treaba! Un articol de Andra Micu.- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Rareș Prisăcariu, un nou succes! Ce mai face băiețelul geniu de la Românii au talent
- 8 decembrie: 45 de ani de la asasinarea lui John Lennon, un moment îngrozitor care a zguduit muzica rock
- Vacanța la Disneyland a lui Meghan Markle supusă unor teorii ale conspirației! Semnele care i-au pus pe gânduri pe internauți