Dincolo de orice limita, indragostitii se pierd undeva in afara timpului si a spatiului, devenind o singura fiinta. Pret de o clipa, cuplului "androginic" ii este dat sa guste Absolutul Contrar a ceea ce am vrea sa credem, nu se naste nimeni cu abilitati deosebite in practicarea sexului. Desi ne putem considera "copii ai revolutiei sexuale", inca suntem conditionati de anumite sisteme valorice, care ne inoculeaza sentimente de teama, neincredere si pudoare exacerbata. Asemenea amprente negative, desi rezida aparent insesizabil in subconstientul uman, sunt impedimentele reale ale fiecaruia impotriva atingerii potentialului spiritual al uniunii sexuale. Ritualurile Tantra deschid calea de acces spre comuniunea spirituala a cuplului, pentru ca, nu-i asa, aceasta mentine, in fapt, dragostea adevarata Dialogul zeilor Termenul "Tantra" provine din sanscrita si semnifica "legatura", "conexiune" sau uniunea insusirilor complementare ale individului si armonizarea acestora cu intregul Univers. Tantrele hinduse au fost scrise in perioada medievala, sub forma unor dialoguri intre zeul Shiva si zeita Parvati el ii dezvaluie filosofia si miturile ce stau la baza ritualului tantric. Tantra aduce lumii contemporane ceea ce practicantii ei din vechime au inteles atat de bine. Este o simbioza a Sexualitatii Sacre, a invataturilor din Kama Sutra, cu psihologia moderna si o parte a filosofiei. Prin diverse procedee, maestrii acestei arte incearca de fiecare data atingerea scopului suprem: dizolvarea ego-ului si inducerea energiei divine, care exista pretutindeni in natura si in sufletul uman. Corect practicata, arta extazului sexual devine legatura sacra a fiecaruia cu sine, cu adevarata sa natura. Acesta este momentul in care spiritul transcede spre noi dimensiuni. Orgasmul tantric Experienta sexuala este o cale vitala spre Luminare, atat in Tantra cat si in Kama Sutra. Cei care au trait stari profunde de extaz sexual au realizat ca delimitarea intre trup si suflet nu ar fi, in realitate, atat de clar trasata, cum exista ea in gandirea fiecaruia, si compara senzatiile cu experienta transcendentei spirituale. Psihologia moderna distinge simplu trei tipuri de orgasm feminin: vaginal, clitoridian si combinatia celor doua. Potrivit filosofiei tantrice insa, orgasmul este de doua feluri: fizic si spiritual. Aparent, cele doua se opun reciproc, insa, in realitate, nu pot exista separat. Tantra propune asa-numitul "orgasm al inimii", prin care se atinge apogeul ecstatic. Combinarea stimularii vaginale, cu ritmul respiratiei si a sunetelor placerii, are ca rezultat intensificarea si repetarea starilor de orgasm in timpul aceluiasi act sexual. Secretul multiorgasmiei este, asadar, acumularea de senzatii, pentru care trebuie sa iti pregatesti in primul rand mintea si apoi trupul. In plus, prin amplificarea acestora, se poate ajunge la paroxismul erotic chiar fara contact fizic, ci, pur si simplu prin controlul respiratiei. Adeptii practicilor tantrice invata sa isi controleze energia psihosexuala cu ajutorul unui guru. Aceasta energie (kundalini) circula de la baza coloanei vertebrale prin sapte puncte principale denumite chakre, avand ca scop atingerea celei mai importante zone chakra Sahasrara, localizata in crestetul capului. Finalitatea acestei stari este contactul cu Divinitatea (Shiva reprezentarea masculina; Shakti reprezentarea feminina in hinduism), proces (sadhana) realizat in etape. Vizualizarea zeitatii se face pas cu pas, prin intermediul unor diagrame (yantras) si a unor incantatii magice (mantras). Tantra intre cearsafurile omului contemporan Potrivit viziunii clasice, in esenta, sexul tantric este un ritual complex, o practica spirituala asemanatoare meditatiei yoga si nu are ca scop obtinerea placerii personale. Din nefericire, practicantul modern si-a adaptat o serie de conceptii modificate pana la denaturarea sensului initial a ceea ce se considera arta uniunii erotice. Astazi inclinam sa credem ca legatura cu propria energie sexuala se realizeraza prin intermediul altor persoane. De pilda, in unele cupluri oficializate prin casatorie exista tendinta unuia sau altuia dintre parteneri de a se implica intr-o aventura extraconjugala, cel mai adesea din nevoia de "a simti din nou ca traieste". Tantra propune sa descoperim persoana care ne face sa simtim ca traim, in noi insine. Un prim pas simplu pentru activarea energiei este sa inlocuiesti cafeaua de dimineata cu oxigen. Respira adanc de sapte ori, alternand cu miscari ale corpului: ar fi ideal sa faci cativa pasi de dans sau sa alergi. Inca nu esti sigura ca simti energia? Incearca asta: scutura bratul drept, timp de un minut, si ridica palma la nivelul fetei. Apropie mana stanga, fara insa a uni palmele. Vei avea o senzatie placuta de caldura. Scuturand mana, o incarci cu energie, iar, cu putina concentrare, vei putea simti asta. Ceea ce face Tantra este sa te invete cum sa misti aceasta energie prin tot corpul. "In the unsteady mind enters time." Contemplarea Absolutului este o senzatie atemporala, care poate transforma orice legatura fizica, intr-o experienta unica: uniunea cu Forta Divina, cu natura in sine a ceea ce suntem. Adevarata experienta erotica depaseste intotdeauna limitele timpului cuplul isi descopera esenta, prin incredere si devotament. Un articol de Alina Boicu
Cum arata dragostea adevarata?
Adevarata iubire incepe de acolo de unde tu nu mai astepti nimic in schimb
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: