Cu ce drept sunt eu deprimata cand exista atat de multa nefericire "reala" in acesta lume? De ce plang cu lacrimi de crocodil cand nu ma suna Gicu, cand se pot intampla lucruri cu mult mai rele? "Oh, Doamne, daca a patit ceva Gicu?", ma intreb in astfel de momente de cumpana. "Eu stau aici si ma gandesc ca el se giugiuleste cu o femeie cand de fapt el ar putea sa zaca fara suflare printr-un sant!" Prietena mea ma linisteste imediat: nu, probabil ca ai dreptate, nu este intr-un sant, ci cu alta femeie... Ma linistesc pentru moment numai pentru a realiza ca il preferam in sant. Dar nu-i bai! Se rezolva! Amica mea isi continua monologul: exista bolnavi de cancer care fac chimioterapie, exista oameni care ii iubesc pe cei care trec printr-un asemenea iad, exista foamete si durere in lume, iar tu tipi ca din gura de sarpe pentru ca i-a murit bateria de la telefon lui Gicu? Raza de speranta: A ramas fara baterie. Nu, nu poate fi asta, si-a incarcat de dimineata telefonul inainte sa plece. Lacrimile imi inunda ochi, si parca si urechile, pentru ca abia imi mai aud "sustinatoarea" grabind ritmul cuvintelor intr-o incercare disperata de a incetini curgerea lacrimilor mele. Este o imagine clasica: prietena mea vorbindu-l de rau pe Gicu (sau pe Nicu, sau pe oricare altul), explicandu-mi ca viata trebuie traita si Gicu (sau Nicu)nu merita lacrimile mele. O aprob printre hohote de plans si imi analizez viata atom cu atom in toata "splendoarea" tragediei de moment. Am folosit acesta formulare pentru ca noi, femeile, consideram ca a suferi pentru un barbat este romantic. Poate ca uneori este chiar mai romantic decat sa il iubesti si sa traiti fericiti intr-o pace si o armonie deplina. In definitiv, cele mai celebre cupluri din istoria omenirii si-au ocupat o buna parte din timp suferind, nu traind fericiti. Prin urmare, noi, romanticele, consideram tragedia ca fiind o componenta fireasca din viata noastra, iar atunci cand (fatalitate!) nu avem parte de probleme, le confectionam, facem din tantar armasar in speranta ca odata cu "marea tristete" va veni si "marea iubire" (doar e super oferta!). In concluzie, cred ca tindem sa exageram. Partea proasta este ca ne directionam exagerarile intr-o directie negativa. De ce n-am incerca, macar de dragul unui experiment, sa ne folosim toata aceasta energie consumata cu presupuneri si plansete in hohote, intr-o directie constructiva? Nu trebuie neaparat sa iei casa la curatat de fiecare data cand simti ca este ceva ce nu merge bine in viata ta (desi nu e o idee rea), dar facand loc optimismului in viata ta, razand in fata stresului si a grijilor, nu ai decat de castigat! Un articol de Oana
Andreea Dociu: Pretuiesc ceea ce am azi pentru ca nu stiu ce va fi maine
Video: Mesajul tatalui bolnav de cancer pentru fiica sa de doar 7 luni
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: