Poate ca nu este intotdeauna atat de tragic. Poate ca in unele situatii nu se intampla nimic din ceea ce prevad cei "lucizi". Si totusi, se intampla prea des sa aiba ei dreptate. Ce ar trebui sa facem? Sa traim momentul si sa ne bucuram de ocazia ce ne-a fost data, sau sa privim cu frica spre ziua de maine si spre atat de putin probabilul viitor ce ne asteapta alaturi de el? Cred ca intr-un cuplu perfect cei doi parteni pot planifica ziua de maine in egala masura cum pot planifica urmatorii ani, sau chiar toata viata. Totusi, stiu prea multe persoane care si-au facut planuri in doi pe termen lung si s-au trezit o saptamana mai tarziu ca se despart. O buna prietena imi marturisea ca ea nu isi face planuri fiindca astfel nu poate fi dezamagita. Ii este teama sa isi faca planuri, as adauga eu. Nu stiu daca este ceva neaparat rau. In definitiv si un calculator se protejeaza impotriva virusurilor. Este bine sa fii cateodata prevazator. Dar totusi, te poti bucura de momentul actual fara sa iti zboare gandul la ziua de maine? Si daca intr-adevar poti face asa ceva, iubesti cu adevarat si esti pierdut in euforia momentului sau dimpotriva esti suficient de lucid cat sa poti trai clipa fara frica urmarilor? Acum 2-3 ani, pusa intr-o situatie dificila, pe cat de dureroasa, pe atat de dulce si romantica, spuneam "Nu stiu ce va fi! Stiu doar ca nu pot perminte sa fie altfel decat bine." Pe termen scurt planurile nu au iesit asa cum imi promiteam ca se va intampla. Sunt totusi de parere ca totul in viata se intampla cu un scop. Poate ca uneori trebuie sa suferi pentru o persoana care pur si simplu nu ti-a fost menita numai pentru ca ani mai tarziu sa realizezi ca intr-adevar jumatatea ta se gasea in alt loc. Cred ca exemplul cel mai ilustrativ este o alta prietena a mea. Este cea mai norocoasa fiinta din lume, desi de multe ori nu realizeaza. Cu un an in urma era cu un picior la altar, pornita sa se marite cu iubitul sau si sa plece impreuna in Canada. Fatalitate il gaseste in pat cu o pipita exact in pragul nuntii. Plansete, jelanie mare, multe cafele, tigari si nopti albe. Jumatatea de an mai tarziu se intalneste din greseala intr-un club cu baiatul de care fusese indragostita tot liceul si care, la momentul respectiv, nici nu stia ca ea exista. Baietelul pistruiat era acum un barbat bine, dupa care isi lungeau privirile toate femeile din preajma sa. Ea se poarta natural, se preface ca nu il cunoaste si il agata. Acum sunt cel mai fericit cuplu pe care il cunosc; se potrivesc perfect; cateodata am impresia ca au inceput sa si semene fizic. Sunt jumatati. Se vede de la distanta. Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca n-ar fi avut norocul sa intre peste magarul de fost logodnic si pipita lui. Probabil ca s-ar fi casatorit cu mare fast, si-ar fi facut bagajele si ar fi plecat intr-o tara total necunoscuta doar de dragul unui barbat care, mai devreme, sau mai tarziu ar fi gasit o alta femeie careia sa ii prezinte patul conjugal. In plus, ea nu ar mai fi ajuns in clubul cu pricina si nu s-ar fi lovit intamplator de jumatatea in cauza. Am deviat iar de la subiect nu am leac! Prin urmare sa imi planific ziua de maine alaturi de iubitul meu sau nu? Eu una stiu ca nu pot altfel decat sa gandesc spre viitor. Pana cand ajung sa-i aflu numele de familie, in mintea mea se desfasoara deja scenarii ample, lipsite de orice baza realista. Desigur ca nu e ideal nici cum procedez eu. De cele mai multe ori sunt dezamagita si sufar (dar macar mai am un subiect pentru un articol). Alteori insa e nevoie sa-l vezi intr-o poza si sa stii ca el va fi tatal copiilor tai. Iar orice logica a planurilor de viitor si a zilei de maine nu mai conteaza. Pentru ca nu poti stii ce va fi, dar stii ca nu poti permite sa fie altfel decat bine. Cred ca nu putem trai decat experimentand totul. Iar daca o data te lovesti cu capul de pragul de sus, a doua oara pleci capul nu neaparat in sensul ca a doua oara nu mai faci planuri, dar esti mai atent cand alegi persoana alaturi de care iti visezi viitorul (desigur, sunt unii, ca mine, care au nevoie sa se loveasca de mai multe ori de prag ca sa isi invete lectia, dar sper ca sunt o raritate!). In concluzie, este ideal sa planifici, sa nu permiti vietii sa te ia prin surprindere si sa te prinda pe picior gresit. E usor de spus, dar imposibil de realizat atunci cand te loveste un val puternic de dragoste si te poarta pe culmile sale. Tineti-va voi capul pe umeri in aceasta nebunie daca vreti! Eu prefer euforia momentului indiferent de pretul ce trebuie platit ulterior. O viata avem n-ar fi pacat sa ne-o petrecem facand planuri pe care nu mai apucam sa le punem in practica si sa uitam sa o traim? Un articol de Oana Trifu
Par deshidratat, aspru si lipsit de stralucire? Am gasit solutia!
Andreea Dociu: Pretuiesc ceea ce am azi pentru ca nu stiu ce va fi maine
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: