Nu au fost de acord cu el chiar inainte sa il cunoasca. Destinul a facut ca acela sa nu imi fie sortit, indiferent daca parintii mei il placeau sau nu. Totusi nu am putut atunci, iar astazi imi este la fel de greu, sa inteleg de ce parintii mei nu l-au considerat potrivit pentru mine. Un lucru este cert: nu ar fi acceptat pe nimeni in locul sau, fie el si print! Nu era vorba de ceva ce el avea sau nu. Pur si simplu nimeni nu era (sau este) suficient de bun pentru odorul lor. Am observat ca acest comportament al parintilor hiperpretentiosi este invariabil prezent in toate familiile. Toti parintii vor ce e mai bun pentru copilul lor, fara a privi cu ochii larg deschisi asupra propriei progenituri pentru a afla daca acesta merita sau nu barbatul care o iubeste. Zilele trecute s-a intamplat sa fiu prezenta la o discutie ce m-a socat. O mama se plangea prietenei sale ca nu il place deloc pe viitorul sau ginere. "E baiat bun, dar n-are facultate. Eu nu vreau ca fata mea sa ia unul fara studii superioare!". Nimic neobisnuit pana aici: o mama pretentioasa, la fel ca oricare alta. Apoi am aflat cateva informatii despre mireasa "nenorocoasa": are 20 ani, tocmai a terminat cu chiu cu vai liceul (intrerupt de doua ori din pricina a doua sarcini "accidentale" pe care ulterior le-a pierdut). A picat bacul, dar doar la romana fiindca l-a caracterizat pe "Ion" ca fiind personaj intelectual. "O sa ia bacul la toamna si gata, nu-i mare tragedie!", o apara mama sa. In egala masura nu consider ca e mare tragedie ca se marita cu un barbat fara facultate, dar, asa cum spuneam, unii parinti nu sunt in masura sa isi evalueze copiii, dar pot sa judece aspru pe cei din jurul lor. Mama soacra nu va fi nicicand multumita de ginerele sau. Parintii nu tin prea des cont de ceea ce isi doresc copiii. Au o viziune despre ceea ce este bun pentru ei; uneori incearca sa o induca, alteori nu. Multumiti, insa, sunt mult prea rar. Privind din alt punct de vedere, nici copiii nu sunt (de cele mai multe ori) in masura sa se autoevalueze si sa realizeze ce e bun pentru ei si ce nu. In acest sens, am un alt exemplu: o fosta colega de liceu, frumusica foc si desteapta, se indragostise la un moment dat de ceea ce ea numea "barbatul vietii ei". Avea numai 17 ani, dar le traise pe toate: "barbatul vietii ei" o batea, se droga, o insela si era cat pe ce sa o lase insarcinata. Au intervenit parintii ei, dar nimic nu putea separa aceste "suflete pereche"... nimic mai putin inchisoarea unde "alesul" si-a petrecut urmatorii ani din viata pentru trafic de droguri. Se pare ca aceasta ultima isprava a lui a reusit sa ii deschida partial ochii colegei mele care a reusit cu greu sa se desprinda din relatie. E drept, nu parintii i-au separat! Este foarte dificil de hotarat cand parintii exagereaza cu protectivitatea lor, sau cand valul dragostei este prea intunecat si acopera atat de bine ochii "miresei". Cred ca solutia este sa fim putin cerebrali. E drept, in dragoste e greu sa iti pastrezi capul pe umeri, dar inainte de a face maretul pas catre altar trebuie sa iei in calul tot ceea ce se intampla in jurul tau: ce spun cei din jur, ce iti sopteste inima si nu in ultimul rand, ce semne iti da sufletul lui. Familia joaca un rol important in viata noastra, e bine sa tinem cont de parerea lor; exista insa situatii in care si ei, la fel ca toti oamenii, gresesc. Nu lasa greseala lor sa iti distruga fericirea! Un articol de Oana Trifu
Par deshidratat, aspru si lipsit de stralucire? Am gasit solutia!
Parerea lui Radu: 'Pentru sanatatea emotionala a copilului dumneavoastra'
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: