M-am decis sa scriu astazi aceste randuri pentru ca mi-e teama ca maine voi fi fericita. Am citit odata ca oamenii fericiti nu pot sa scrie.... iar in aceasta perioada realizez cat de adevarate erau aceste cuvinte. Asadar, iata-ma sarind de la o stare de spirit la alta de parca m-as roti intr-un cerc fara cusur, din care evadarea este imposibila si in egala masura nemeritata - numai cei ce isi doresc cu adevarat sa reusesca au o sansa, iar noi nu facem parte din categoria lor... noi vrem sa evadam numai uneori... alteori ne strivim in pasiune, iar rareori saltam pe culmile iubirii intr-un extaz de neimaginat. Pentru cei din afara cercului acest joc de sentimente extreme pare absurd, un circ hidos pe care nu il pot intelege. Pentru cei din interior este ratiunea de a trai, este insasi pasiunea vietii, iar aceasta avalansa de nebunie le curge permanent prin sange, le contamineaza si cele mai mici fragmente din structura, patrunde pana in maduva fiintei precum un virus necrutator. Of, dulce nebunie invadeaza trupul celor ce iubesc... cuvinte fara sens se impletesc in mintea lor, sentimente ilogic insiruite le controleaza viata... Cei ce stiu a-si exprima dragostea nu iubesc cu adevarat, cei care pot intelege ce se petrece in sufletul lor, lasa loc indoielii. Cerebralii traiesc iubiri "cladite", au sentimente constructive si logica in viata lor sentimentala. Pasionalii sunt diametral opusi: traiesc iubiri distructive care ii devasteaza si lasa urme adanci in inimile lor; se zbat permanent intre dragoste si ura, intre foame de iubire si sila de suferinta. Nauciti de intensitatea propriilor sentimente uita sa gandesca. Cine le-ar putea pretinde un asemenea supliciu cand tocmai logica este cea care le da batai de cap. Iubesc fara sens, fara sa isi stabileasca criterii atente de selectie, fara a isi alege singuri alesul. Poate parea prostesc, desi nu este in niciun caz astfel. Ce sens ar avea sa alegi cu mintea cand iubesti cu sufletul? Uneori, treziti brusc la realitate sunt buimaciti. Realizeaza ca iubesc cu toata fiinta insa dragostea pe care o primesc in schimb este de mana a doua, a treia... ori au pierdut numarul... sau nu l-au pierdut, dar le e frica sa-l socoteasca. E oare drept? Sa iubesti asa cum nu ai mai facut-o vreodata, sa-ti simti vibrand de dragoste orice fragment de trup, sa ramai cu nimic al tau, sa daruiesti neconditionat totul... si sa primesti aproape nimic, firmituri de afectiune, picaturi de amor, farame de sentimente? Este normal ca intr-o relatie un partener care sa iubeasca mai mult decat celalalt? Iubirea normala - mai bine zic "pas!" Cine suntem noi sa hotaram ce e normal si ce e anormal in dragoste? De unde pana unde am dobandit acest drept? Daca am dreptate (si stiu ca am, macar in aceasta privinta) atunci iubirea e un dar divin. Abilitatea de a nutri asemenea sentimente este dumnezeiasca. Darul de a fi adorat chiar si de cea mai amarata fiinta de pe suprafata Pamantului este nepretuit. Si atunci... de ce sa iti faci griji ca tu daruiesti mai multa iubire decat cea pe care o primesti? Si "putin" este mai bun decat "deloc". Eu, una, stiu ca prefer sa fiu iubita macar o picatura de barbatul pe care il doresc cu toata fiinta mea, decat sa fiu adorata de un altul care imi este indiferent. Nu vreau sa fiu iubita dupa standardele clasice, nu vreau sa am o relatie ca la carte, nu vreau sa iubesc "la schimb", iar daca as fi obligata sa aleg intre a iubi si a fi iubita as accepta bucuroasa prima varianta fiindca stiu din proprie experienta ca imi aduce mai multa bucurie. Probabil ca unii dintre noi suntem anume structurati pentru a iubi. Altii, mai egoisti din fire, prefera sa se lase iubiti. Nu-i nimic rau in asta. Numai ca eu simt ca noi, cei inzestrati cu darul de a iubi, am fost mai norocosi. Oana Jumatate tu, jumatate eu Se spune ca doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa. Se mai spune si ca odata ce ti-ai daruit inima cu totul, ceva acolo in fiecare dintre noi trebuie sa continue sa bata. Si atunci, nimic altceva nu poate umple golul lasat decat o iubire mare care sa strige prin toti porii tai: iubesc si sunt iubita. E adevarat, dragostea nu e pur si simplu un schimb, un troc sec pe care il facem cu cei de langa noi doar ca sa putem spune ca avem o relatie, dar este intr-o oarecare masura cuantificabila. Putem iubi mirosul unei ploi de vara, un rasarit pe malul marii, un cer senin dar totodata putem spune "te iubesc ca pe nimeni altcineva!". Nu poti sa te daruiesti complet, sa inchizi ochii si sa uiti de toate sfaturile rationale pe care le-ai auzit vreodata daca nu stii ca cineva e gata oricand sa traiasca toate astea alaturi de tine. Nu e nimic absurd in a cere sa fii iubita daca nu la fel macar in aceeasi masura. Cea mai buna reprezentare a unui cuplu este spun eu, fuziunea Ying si Yang unde masculinul si femininul se completeaza desavarsit asa cum probabil, in intimitea propriilor ganduri, ne-am fi dorit cu totii cel putin o data sa se intample si in viata reala. Un dezechilibru in impartasirea sentimentelor ar rasturna neindoielnic toate legile logicii emise vrodata. Exista o jumatate mai mare decat cealalta? Imposibil! Nu e deloc utopie ceea ce-mi doresc. Nu cer sau sper in perfectiune atunci cand vine vorba despre oameni si limite. Cred insa cu toata fiinta mea in perfectibilitate, in atingerea unui punct in care iubim si suntem iubiti fara constrangeri, in mod comparabil de ambele parti. Raluca Cu iubirea pe cantar In urma cu aproximativ o luna imi fumam linistita tigara in compania celui iubit, cand m-a naucit cu o intrebare ciudata: cu noi cum ramane? Din momentul acela am inteles ca nu va mai trece mult pana cand nu il voi mai avea alaturi. Fie ca este vorba despre o relatie de prietenie, una de iubire sau una de sange, in momentul in care incep sa se ridice intrebari referitoare la natura relatiei, acea relatie este sortita esecului. Anumite momente ale vietii merita sa fie traite, nu judecate. Cand iti pui problema legata de tipul de relatie, este clar ca te afli intr-un impas. Fie ca vrei sau nu sa recunosti, in curand viata de cuplu va lua o alta turnura. Nu incepi sa te gandesti serios la sentimentele pe care le ai si la dramul de iubire pe care il primesti decat atunci cand nu ai decat doua variante: sa renunti sau sa fortezi relatia sa ajunga la un alt nivel. Cand el m-a intrebat despre noi, stiam ca nu este vorba despre o evolutie pe care o considera necesara, ci despre maladiile care ne tulburau, impiedicandu-ne sa mergem mai departe. Fusesem prea ocupata in ultima perioada pentru a imi da seama ca relatia tragea sa moara. Nu aveam cum sa o mai resuscitez din moment ce al doilea om ii tinea deja lumanarea. Nu, nu trebuie sa judecam o relatie. Nu trebuie sa cantarim cantitatea de iubire primita. Iubirea nu este un barter: promit sa te iubesc daca si tu la randu-ti ma vei iubi. Iubirea este al naibii si divin de altruista. Cel ce iubeste ofera mai mult decat poate oferi si nu asteapta nimic in schimb. Iubirea se bazeaza pe incredere, pe siguranta, pe maturitate emotionala. Iubirea nu conspira impotriva sa provocand suferinta. O iubire ce se urca pe cantar este una anorexica sau bulimica. Iti doresti asa ceva? Andra
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: