Vocea singuratatii

Ne-am despartit. Acum. Totul e inca "proaspat"... de parca s-ar simti chiar mirosul de vopsea si de undeva ar trebui sa rasara o eticheta cu "proaspat despartit"... Nu simt... ba simt... doar un sentiment surd de... ura, iubire nebuna, regret, furie, disperare si acea durere surda pe care am mai intalnit-o de atat de multe ori... venita de la aceeasi adresa, trimisa intr-un plic mare de indiferenta! Oare cum naiba de este asa usor pentru el? De ce sunt tot eu cea care trebuie sa duca mereu povara atator sentimente? De ce ma zbat de parca nu mai am aer fara el? De ce deodata am impresia ca am ramas singura pe lume si a nimaniui? De ce simt frica asta care imi sufla in ceafa, de parca imi este teama sa deschid usa si sa ies... sa intalnesc alta fiinta... alte fiinte... care poate nu ma vor face sa ma zvarcolesc... sau poate ca da... nu stiu si nu voi sti pana nu le voi cunoaste... dar tocmai de momentul acestei noi cunoasteri imi este cel mai frica. Groaza chiar! Maria

---