Sentimente salbatice

Am iubit uneori in adevaratul sens al cuvantului: nopti nedormite, planuri de viitor, nume pentru eventualii nostri copii, fluturasi si temeri fara baza. Alteori am “pseudoiubit”: am tinut alaturi de mine barbati, langa care nu m-as fi vazut nicicand imbatranind, doar pentru ca, recunosc umil, mi-e grozav de teama de singuratate.

Am avut pentru toti acestia sentimente, insa cei din urma, fara a purta vreo vina, mi-au lasat un teribil gust amar al iubirii lor trecute. Era normal sa se intample astfel fiindca numai iubirea adevarata si sentimentele pure, indiferent de contextul in care iau nastere ori se desfasoara, pot aduce un zambet dulce pe buze si dupa ce anii au apus peste splendoarea zilelor de iubire.

Imi pare rau pentru aceasta risipa de sentimente? Da si nu. Da, pentru ca le-as fi putut darui mie, mi-as fi putut obladui sufletul de lacrimi fara rost, mi-as fi putut concentra toata aceasta dragoste pe care o am de oferit asupra mea si a nimanui altcuiva. Nu, pentru ca nu exista sentimente fara rost si fiindca am avut prilejul de a invata din greselile mele. Da, pentru ca este posibil ca marea iubire sa-mi fi taiat calea in timp ce ochii mei erau acoperiti de valul unei iubiri “inutile”. Nu, pentru ca nimic nu se intampla fara rost in viata.

Nu stiu daca este bine ori rau sa iti pierzi timpul in pseudoiubiri. Inclin catre a doua varianta. Pentru ca prima nu imi ofera fericire, nici dragoste adevarata si nici nu-mi poate hrani dorinta, nevoia nestapanita de a oferi si de a primi sentimente dintre cele mai vulcanice.

E bine sa iubim inflacarat, sa ne pierdem in senzatii nemaintalnite, sa fugarim indragosteli febrile, sa pierdem nopti numarand gesturi tandre si incercand sa dam uitarii suferinte inutile? Cu siguranta da! Chiar daca, desigur, exista riscul dezamagirilor, al sufletelor sfaramate si al iubirilor neimpartasite. Intr-un final, eu cred iremediabil ca merita sa le traim cu orice risc fiindca iubirile salbatice hranesc sufletul asa cum nimic altceva nu poate. Ce poate fi mai frumos decat sentimentul navalnic ce iti amuteste simturile, dorinta frenetica de a-l avea pe cel iubit intotdeauna mai aproape, freamatul si murmurul fluturasilor descatusati in stomacul tau?

Sunt de acord ca avem dreptul sa fim iubite, rasfatate si adorate pentru ca, asa cum spune un binecunoscut slogan, meritam! Si da, imi doresc barbatul care sa imi ridice in slavi frumusetea si sa ma adore cu tot cu celulita si cu vergeturi. Visez ca acesta ma va pretui pentru tot ceea ce sunt, iubindu-mi defectele si nu trecand peste ele, ignorandu-le, evitandu-le. Recunosc, iubesc sa fiu iubita si ma infrumusetez fizic si spiritual atunci cand sunt “alimentata” cu dragoste. Dar oare dragostea ar mai fi dragoste daca nu am slabi de amor 5 kile in 3 zile si nu ne-am perpeli in pat la miez de noapte intrebandu-ne daca ii suntem suficient de bune?


Un articol de Oana Trifu

---