Setari Cookie-uri

Cineva ma iubeste

Majoritatea tristeturilor si durerilor mele cele mai mari isi au cauza in lipsa de iubire. Majoritatea tainelor pe care sufletul meu inca nu le-a dezlegat sunt despre iubire. Majoritatea bucuriilor pe care inima mea le-a trait se datoreaza iubirii.

Majoritatea tristeturilor si durerilor mele cele mai mari isi au cauza in lipsa de iubire. Majoritatea tainelor pe care sufletul meu inca nu le-a dezlegat sunt despre iubire. Majoritatea bucuriilor pe care inima mea le-a trait se datoreaza iubirii.

Ma intreb atunci cum pot uneori sa-i neg dragostei existenta cu atat de mult patos. E drept, ca lumea toata sufera de singuratate, ca suflete calde nu au cui darui amor, ca oameni care impart o viata, nu stiu sa se iubeasca. Dar la fel de adevarat este ca am putea cauta, ca am putea incerca, i-am putea oferi iubirii prezumtia de existenta. Am putea gandi, spre exemplu, ca toti cei pe care ii iubim, ne iubesc la randul lor. Noi insa repetam prostesc - nimeni nu ma iubeste, sunt singura si n-am alinare; nu mai exista iubire in lume. Si vai, iubirea ne aude si se indeparteaza.

Mi-a luat mult timp sa aflu cum o pot chema inapoi. Caci am blestemat-o si am alungat-o in atatea randuri incat nici nu stiu bine de ce nu a fugit peste mari si tari. Cand am realizat greseala-mi prosteasca, nu am stiut sa o repar. Si-am plans in pumni, si decretat: Nimeni nu ma iubeste, sunt singura si n-am alinare. Iubirea nu exista. Iar ea, iubirea, m-a pedepsit aspru lasandu-ma sa cred ca este adevarat ceea ce rostisem.

Ma intrebam pe atunci cum se facea ca toti barbatii din lume disparusera. Ca nu ramasese nici cel mai mic si mai urat mascul sa-mi rosteasca un magic “Te iubesc!”. Unde fugisera toti, caci pe vremea cand iubeam si eram iubita, roiai in jurul meu specimene dintre cele mai apetisante. Ei bine, am aflat. Pedeapsa mea era adeverirea blasfemiei. Iubirea imi daduse exact ceea ce eu cerusem. Negandu-i existenta, disparuse. Ramasese doar un mare gol si sentimente sterpe.

A iesit la lumina atunci cand am reinceput sa cred in ea. A rasarit de nicaieri atunci cand am rostit cu voce tare - iubirea exista, iar eu voi gasi. Si nu a fost nevoie sa o caut. A venit. Singura. Fiindca am invatat sa o chem. Pentru ca iubind, am atras-o, intocmai ca atunci cand eram iubita.

Este poate incredibil de crezut ca dragostea functioneaza dupa legi fizice atat de simple. Slava Domnului, caci daca nu ar face-o, am fi toti tristi si amarati.

Un articol de Oana Trifu

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
8 Octombrie 2007
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.