M-am maritat cu amantul

Postura de amanta este mult zdruncinata de ganduri urate si injurii, dar totodata este si invidiata de catre cele care pierd in fata acestor femei: sotiile sau iubitele.

Pentru ca voi vorbi din experienta personala ci nu din ceea ce cred, am auzit sau am vazut, mi-as dori ca multe femei dar si barbati sa citeasca aceasta poveste reala si sa inteleaga unele aspecte ale relatiilor care desi sunt evidente, ne stau sub nas, nu le vedem, conform expresiei: “nu vedem padurea de copaci”.

Postura de amanta are frumusetea ei: barbatii se simt atrasi de tine iar tu te simti bine cucerind, esti intretinuta cu mici sau mari cadouri, in functie de “prada”, te multumesti cu un succes ce este atat de... fragil si mic... De ce spun asta? Pentru ca in ciuda faptului ca nu ar trebui sa-ti pese de cel insurat si ca relatia cu el e mai multa placere decat implicatie, se poate intampla sa te indragostesti de el sau invers, sa se indragosteasca el de tine ori, de ce nu, amandoi sa nutreasca sentimente unul fata de celalalt. Si atunci totul se schimba: brusc incepe sa-ti pese ca esti amanta, ca esti vizitata din cand in cand cu mici cadouri care ar trebui sa te incante si sa stearga faptul ca esti inselata aproape in fiecare seara cu sotia, ca multe nopti le dormi fara el si diminetile le petreci seci, ca nu te-a ales sa-i stai alaturi o viata ci a ales doar sa te viziteze, ca trebuie sa te ascunzi si, de ce sa neg, mustrarea sau mila sau nu stiu cum sa-i spun acelui sentiment cand stii ca ajuti un barbat sa minta, sa insele. Te amagesti crezand ca esti fericta cateva momente cu el si el cu tine...

In cazul meu a fost mai mult decat atat, amantul meu a inceput sa se indragosteasca de mine si eu de el. Probabil va intrebati de ce am acceptat un amant... In primul rand cautam, ca orice fiinta umana, o relatie. Chiar daca negam acest aspect, fiecare om are insa un caracter dual, are nevoie de un suflet care sa ii stea alaturi, de stabilitate. In fine, pe de alta parte simteam o nevoie de a scapa de singuratate si l-am intalnit pe el. Ne simteam bine impreuna, ne distram, am ajuns sa avem o relatie si chiar de la primul sarut mi-a spus ca este casatorit dar nu mai este multumit cu casnicia, insa divortul este mai complicat in special financiar. Revenind, am inceput sa avem o relatie. La inceput n-am prea vrut sa ma implic, dar... ma atragea foarte mult. Apoi am ajuns sa fiu vizitata zi de zi aproape, mai putin in week-end, sa plecam impreuna in concediu etc. Relatia noastra a durat doi ani pana cand el m-a intrebat daca vrea sa ne casatorim, caci n-a mai fost niciodata atat de indragostit, considerand ca eu sunt sufletul sau pereche, fiind dispus sa divorteze si sa-si viziteze des copilul (o fetita). Am acceptat si parca totul se intampla aevea, cantr-un vis frumos, de necrezut.

---