M-am maritat cu amantul

Trecand peste multe amanunte, ne-am casatorit. Ne intelegeam minunat, nu ne-am certat, gandeam la fel, timpul petrecut impreuna era extraordinar, abia asteptam sa ajungem acasa sa ne vedem, sa ne strangem in brate, sa ne iubim. Ziua ne sunam cat de des puteam... era ca o relatie de doi pustani indragostiti nebuneste si pierduti cu firea.

Si totusi... inceputurile conteaza. Totul s-a rupt cand eu a trebuit sa plec pentru o saptamana cu munca. Acea saptamana de lipsa a activat toate acele lucruri care se petrecusera intre el si fosta sa nevasta, astfel ca inevitabil s-a gandit daca nu cumva spun ca plec cu serviciul si de fapt plec cu altul in concediu, daca nu cumva il insel... Iar eu la randul meu m-am gandit la fel atunci cand si el a avut de lucru pana dupa 10 noaptea doua saptamani la rand... Nu am putut trece niciunul peste nesiguranta, inceritudine... Atunci am realizat ca tocmai modul in care ne cunoscuseram compromitea o relatie stabila.

Tocmai pentru ca amandoi am putut fi amanti demonstra ca... suntem in stare de acest statut si avea sa umbrasca definitiv imaginea unuia in fata celuilalt. Ceea ce facuse relatia noastra minunata fusese probabil adrenalina, lipsa conditiilor, a responsabilitatilor comune, a pretentiilor. Nu regret ca cei doi s-au despartit, caci daca el nu o mai iubea poate ca a fost mai bine astfel, regret insa ca m-am facut partasa la un astfel de gest, ca am aparut intr-o relatie ce se afla intr-un moment delicat si am fost motivul care a influentat balanta celor doi... Si mai presus de toate regret ca am crezut cu atata naivitate intr-o relatie atat de efemera. E frumos sa fii amanta, dar sa fii sotie este mult mai greu. Eu eram obisnuita sa ma ingrijesc pe mine, nu sa mai duc grija financiara dar si a lucurrilor casnice si pentru altcineva. Aveam independenta mea fara a da socoteala nimanui, nu trebuie sa protejez starea de spirit a nimanui daca eu veneam nervoasa acasa.

---