Ce-ar fi fost daca?

Il iubeam in continuare, dar pentru prima data in viata simteam ca pot trai fara el. Ca dragostea mea, innobilata prin excelenta, era demna de a fi pastrata in liniste, intr-un colt al inimii mele. Ma amageam spunandu-mi ca asa sunt toate iubirile: nu trec, raman sub o forma atenuata, inghetate pana dupa moarte.

Au mai trecut trei ani de atunci. Pana ieri, eram fericita. Am cunoscut un barbat cu sufletul frumos cu care mi-am refacut viata. Il iubesc. Nu zbuciumat, nu bolnavicios, ci constructiv si plin de demnitate.

Dar ieri l-am revazut pe el, pe barbatul inghetat in inima mea. Mi-a vorbit pentru cateva clipe, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cand eram doi prieteni buni care isi impart zilnic maruntisurile vietii. M-a privit fara rusine in adancul ochilor si mi-a insangerat inima. Brusc, orice logica din viata mea si-a pierdut sensul.

Nu stiu efectiv ce sa fac. N-as fi fericita alaturi de primul fiindca nu-mi ofera stabilitatea de care am nevoie. Insa nu reusesc sa-mi gasesc linistea alaturi de iubitul meu, nu-l mai pot privi in ochi fiindca simt ca il mint. Nu s-a intamplat nimic, insa in sufletul meu s-a dezghetat ceva…

O poveste de(spre) dragoste scrisa de Ruxandra

---