(P)Recunostinta, dragoste, cuvant

Kudika
9 Decembrie 2009

Intrasem in aula adanca, plina de tineri care asteptau nedumeriti sa inceapa minunea. Prima mea zi de studenta ma trezise cu frisoanele nerabdarii si ma obligase la fuga speriata, din caminul sarman si pana la Universitate, manata aprig din urma de teama si de rusinea ca nu cumva sa intarzii chiar in ziua dintai a studentiei mele.

Intrasem in aula adanca, plina de tineri care asteptau nedumeriti sa inceapa minunea. Prima mea zi de studenta ma trezise cu frisoanele nerabdarii si ma obligase la fuga speriata, din caminul sarman si pana la Universitate, manata aprig din urma de teama si de rusinea ca nu cumva sa intarzii chiar in ziua dintai a studentiei mele.

Mi se pare ciudat ca, desi am inscris-o in toate calendarele ca pe o data insemnata, nu-mi mai amintesc, totusi, nimic din ziua aceea. Sau, mai degraba, nimic altceva… Il vad si acum, insa, cu ochii sufletului, pe baiatul brunet, cu profil de poet, care statea in picioare, langa perete. Pe baiatul de care m-am indragostit in anotimpul acela si pe care, in felul meu ciudat si fidel, il iubesc si acum.

In amintirile mele, povestea noastra de dragoste a inceput curand dupa ce i-am zarit zambetul. Mi-au atras atentia si glasul lui cu ritm lenes si accent venit de undeva din nord de tara, si frumusetea lui ciudata, parca de neobservat pentru toata lumea, dar atat de evidenta inimii mele. Si pot sa spun precis ce inflexiuni avea vocea lui cand m-a intrebat prima data din ce oras vin.

Am fost aproape nedespartiti pe tot parcursul anului intai. Stateam impreuna la cursuri si foarte adesea plecam amandoi in cate un parc, la film, la biblioteca sau la cate un meci. Pentru ca el iubea fotbalul, iar eu il iubeam pe el. Si, totusi, in tot intervalul acela, nu vorbeam despre dragoste. Doar despre carti, despre nelinisti, despre adevaruri gasite printre foi de seminar. Despre tainele limbii spaniole, pe care o invatam amandoi. Nu ne atingeam aproape niciodata decat in treacat, si atunci baieteste, ca doi camarazi.

“Ce deghizare grozava a gasit, ca sa ne lase lumea in pace”, imi spuneam. Si-i acceptam regulile jocului, convinsa fiind ca, in curand, vom trece in etapa fireasca a relatiei noastre. Si ne vom casatori, si vom avea copii, si vom trai fericiti pana la adanci margini de suflet si de speranta in doi.

Exact inainte de intrarea in vacanta de vara, dupa aproape un an petrecut umar la umar, suflet langa suflet cu el, ne-am intalnit intr-o dimineata chiar la intrarea in facultate. Tinea de mana o fata balaie si draguta, care-l privea cu ochi inmuiati in adoratie. “Ea e iubita mea”, mi-a spus, strangand-o pe dupa umeri, fericit. “Ma bucur mult sa ti-o prezint”, a continuat, cu glas sincer entuziasmat. Nu am auzit decat fragmente din discursul lui in care ii explica iubitei cat de buni prieteni suntem, cum invatam noi amandoi si ce loc insemnat ocup in galeria lui de amici. Imi vuiau urechile, ma coplesea un vartej de neintelesuri.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri