Decorul oniric al designerului a fost magica insula Santorini, peisaj celebru datorita compozitiei cromatice inedite, greu de reprodus intr-un alt colt de lume. Poalele rochiilor din colectie plutesc in jurul miresei diafane ca spuma marii care scalda malurile insulei insorite.

Creatiile poarta insemne ale nobletei culese din Europa aristocrata si sunt menite unei mirese care isi urmeaza inima, este dinamica si cauta ineditul. Liniile rochiilor sunt simple insa acest lucru nu le stirbeste personalitatea, ci le fac usor de adaptat unei nunti cu tematica si, desigur, caracterului purtatoarei. Cele mai multe dintre ele au un aer de jovialitate dat de jocurile iscusit redate in creatia vestimentara prin senzualitatea transparentelor si fluiditatea materialelor.

Miresele anului 2016 se vor indragosti de materialele creponate ale rochiilor de mireasa care descopera piciorul pana sus si care flutura in urma purtatoarei, ca o urma discreta de parfum. Cateva dintre modelele colectiei fac un pas in fata datorita basoreliefului de dantela care impodobeste uneori manecile, alteori corsajul, cu un efect surprinzator de modern si, in acelasi timp, romantic.

Ca o calatorie in trecut, Natalia Vasiliev aduce in fata viitoarelor mirese superbe creatii sclipitoare la propriu si la figurat, care duc gandul spre joie de vivre a anilor interbelici. Pietrele stralucitoare aplicate migalos pe materialul care urmeaza linia trupului lasa loc, de la genunchi, straturilor fluide de tul. De altfel, una dintre cele mai impresionante creatii din colectie este o rochie de mireasa curajoasa, dreapta si stralucitoare, cu poalele invelite in tulul fluid mentionat anterior.

Talia este bine marcata in fiecare dintre rochiile de mireasa semnate de Natalia Vasiliev si pun astfel in evidenta silueta feminina. Centura de tul prezenta si in alte colectii se regaseste si in Santorini Magic Island, pentru acelasi efect de poveste, potrivit rochiilor de mireasa cu croiala de printesa.

Cum fiecare viitoare mireasa este o individualitate absoluta, creez special pentru ea. O rochie de mireasa este un act unic de creatie pentru o femeie speciala. Fiecare dintre noi, in momentul nuntii suntem stapana universului, spune Natalia Vasiliev.

Tocmai de aceea, rochiile care fac parte din Santorini Magic Island nu urmeaza o anumita tendinta si nici nu reitereaza vreun statement deja existent ci se impun ele in sine ca trenduri, prin unicitate si indrazneala.

Foto Mircea Netea

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: