Exista locuri si culturi indepartate cu care rezonam. Cel mai probabil candva, intr-o alta viata, am trait acolo si am facut parte din poporul respectiv. Se spune ca in toate locurile in care calatorim, avem o misiune de indeplinit. Sunt locuri in care ne recuperam bucati de suflet.
Nu doar pentru mine, poate chiar si pentru tine, un astfel de loc este Sedona, Arizona. Nu este vorba doar de frumusetea stancilor rosiatice care au cele mai diverse forme, de la nave spatiale la clopot sau razboinic neinfricat. Ci de energia speciala a locului. Atunci cand esti deschisa sa o simti si sa o primesti, te poti conecta cu aspecte din tine pe care doar le banuiai.
Sedona este locul in care numerosi oameni isi descopera talentul creativ, isi acceseaza capacitatile extra-senzoriale, se regasesc, descopera iubirea, isi vindeca sufletul. Se spune ca Sedona este locul cu cea mai inalta frecventa din emisfera vestica. Este unul dintre cele mai puternice portaluri care asigura conexiunea interdimensionala si contribuie la mentinerea echilibrului energetic al planetei.
Sedona este locul in care mi-ar placea sa te invit intr-un retreat in toamna acestui an.
Iata care sunt cele zeci porunci ale indienilor americani, simple si usor de pus in aplicare.
1. Ramai aproape de Marele Spirit
2. Trateaza celalte fiinte umane cu respect.
3. Ofera ajutor si blandete oricand este nevoie
4. Fii onesta si cinstita in fiecare clipa a vietii tale.
Spune-ti parerea!