Marchizul de Sade: mai sadic la film decat la teatru

Marchizul de Sade: mai sadic la film decat la teatru
Kudika
25 Februarie 2010

Pe 23 martie se vor implini 5 ani de cand se joaca “Marchizul de Sade” pe scena teatrului Odeon din Capitala, asadar am considerat ca merita sa ii fac marchizului o vizita inainte sa-si inchida definitiv “pravalia” perversa – nu stiu daca se va intampla curand, insa oricum o viata atat de lunga in topul preferintelor amatorilor de teatru trebuie sa aiba un motiv solid, iar eu ma hotarasem intr-o seara curioasa de joi sa il dibuiesc. Poate si pentru ca scriitura lui Doug Wright, o expunere la scena deschisa a carismei bolnavicioase exercitate de tabuuri asupra mintii umane, beneficiase in 2000 de o preschimbare in scenariu si o ecranizare multipremiata. Mi-am propus, cu jumatate de gura, sa ma abtin de la paralelele prea la-ndemana intre filmul “Quills” si piesa “Marchizul de Sade” – ce-a rezultat, deci, este exact asta: o paralela, din care piesa regizata de Beatrice Rancea nu iese atat de sifonata precum si-ar imagina fanii filmului.

Realizat de Ioanina

Povestea Marchizului in sine parcurge aceeasi cale narativa – mai mult sau mai putin – pe scena ca si pe pelicula, insa cateva dintre datele problemei se schimba inevitabil la adaptarea scenica: de exemplu, din primul impact al decorului nu te dezmeticesti prea curand. Florin Zamfirescu, in rolul principal, isi petrece mare parte din timp intr-o cusca de dimensiunea unei garsoniere, dotata cu oarecare gust si confort, semn al tratamentului preferential pe care il primeste din partea abatelui de Coulmier – administratorul azilului de nebuni Charenton.

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri