Cata speranta, atata amar in piesa lui Afrim

Cata speranta, atata amar in piesa lui Afrim
Kudika
18 Martie 2010

La prima vedere, noua piesa regizata de Radu Afrim, si pusa in scena la Odeon incepand cu 13 februarie a.c., nu-si propune nimic, timp de trei ore. Insa daca intri cu mintea deschisa, nu dureaza mult pana sa gasesti o universalitate a abordarii comicului in Cata speranta, adresata oricarei categorii de insi dispusi sa profite de geniul lui Afrim, si anume accesabilizarea ciudatului. Toata lumea poate iesi cu zambetul pe buze din sala: fanii absurdului, ai varietatilor, ai monoloagelor sau ai slapstick-ului, se prind curand ca tinta lui este... rasul lor. Despre ce se intampla in substraturi, in continuare.

Realizat de Ioanina

Coloana sonora a lui Vlaicu Golcea este la fel de multifatetata, ceruta de personajele care, multe dintre ele, isi definesc rolul printr-o confesiune camuflata-n cantec. Muzica variata si bucatile de dans – nu cine stie ce balet modernist, dar indeajuns de lucrate cat sa nu para amatoristice – contribuie, prin accente parca-mprumutate dintr-un cabaret burlesc, la sub-nuanta pregnanta, generala, iminenta. Este o atmosfera tenebroasa, in spatele comediei afisate: oricat de convingator ar zburda, joviale, sau ar inalta semet capetele, personajele sunt fundamental ratacite.

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri