Cata speranta, atata amar in piesa lui Afrim

La prima vedere, noua piesa regizata de Radu Afrim, si pusa in scena la Odeon incepand cu 13 februarie a.c., nu-si propune nimic, timp de trei ore. Insa daca intri cu mintea deschisa, nu dureaza mult pana sa gasesti o universalitate a abordarii comicului in �Cata speranta�, adresata oricarei categorii de insi dispusi sa profite de geniul lui Afrim, si anume accesabilizarea ciudatului. Toata lumea poate iesi cu zambetul pe buze din sala: fanii absurdului, ai varietatilor, ai monoloagelor sau ai slapstick-ului, se �prind� curand ca tinta lui este... rasul lor. Despre ce se intampla in substraturi, in continuare.

Realizat de Ioanina

Coloana sonora a lui Vlaicu Golcea este la fel de multifatetata, ceruta de personajele care, multe dintre ele, isi definesc rolul printr-o confesiune camuflata-n cantec. Muzica variata si bucatile de dans – nu cine stie ce balet modernist, dar indeajuns de lucrate cat sa nu para amatoristice – contribuie, prin accente parca-mprumutate dintr-un cabaret burlesc, la sub-nuanta pregnanta, generala, iminenta. Este o atmosfera tenebroasa, in spatele comediei afisate: oricat de convingator ar zburda, joviale, sau ar inalta semet capetele, personajele sunt fundamental ratacite.

---

Kudika
18 Martie 2010

Echipa Kudika