Setari Cookie-uri

Top 10 filme clasice din anii '50

Intr-un acces de nostalgie dupa timpuri pe care nici macar nu le-am trait, de Craciun m-am tolanit pe canapea cu filmele anilor ’50 in fata si un chef de a-mi asuma cinefilia printr-o mini-retrospectiva – chef care nu m-a parasit nici pana azi. Decada aceea indepartata, care a vazut declinul puterii marilor studiouri si zorii Hollywood-ului de azi condus de star-uri cu pretentii uriase, imi este draga datorita... unui anume “rebel fara cauza”. Dar pe parcursul instructiei mele in ale cinematografiei, am aflat si de alte nume de prin posterele vremii, care ne-au lasat role si role de celuloid, de prima calitate – o comoara a industriei unde si in zilele noastre producatorii mai arunca un ochi ca sa recreeze magia printr-un remake... de obicei mai prost ca originalul. In continuare, m-am gandit sa recapitulez alaturi de voi lista mea, subiectiva, a catorva dintre cele mai reusite produse ale Hollywood-ului anilor ’50.

Realizat de Ioanina

Singin’ in the Rain – Muzicalurile au decolat in anii ’50 cu mare fast, nu in mica masura pentru ca, daca se cerea o scapare din realitatea instabila (si, “gratie” Razboiului Rece, se cerea), numai un asemenea gen de film o putea livra – adica unul unde excesele erau la ordinea zilei si pe toate planurile. “Singin’...”, ca si predecesorul lui din ’51 “An American in Paris”, este un adevarat panaceu pentru orice ti-ar putea atarna pe suflet: povestea curge spre un inevitabil happy-end, personajele se exprima mai mereu prin cantec si dans, pe scurt realitatea acestui “muzical integrat” (unde dialogul se preschimba in vers la fiecare pas) este atat de paralela cu realitatea in care traim incat ne farmeca instantaneu. Firul rosu al filmului ia in vizor tranzitia de la filmele mute la cele sonore, petrecuta in anii ’20 si deci destul de veche incat sa poata fi abordata in registru comic – iar Gene Kelly, cu faimosul lui numar prin ploaie, are un talent pretios de-a te imbia la zambet negresit.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
31 Decembrie 2009
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.