Un subiect atat de mult dezbatut si atat de controversat,diferentele dintre femei si barbati! Am sa ma leg si eu de el putin astazi! Zilele trecute, iubitul meu, care e extrem de sigur ca ma iubeste din tot sufletul si care si-ar da viata pentru mine, mi-a facut o marturisire socanta, pentru mine!!! In urma unei intrebari pe care i-am adresat-o, si anume daca s-ar putea intalni cu o alta fata, imediat a doua zi dupa ce ne-am desparti noi, ipotetic vorvind, desigur, desi sunt in pragul sa fac aceasta fapta, dupa raspunsul lui, si mergand mai departe, l-am intrebat daca ar putea face dragoste cu ea, in aceeasi situatie!?
Raspunsul lui a fost "si imediat dupa, si chiar si in timpul(relatiei), cu prezertvativ, as putea". Si in continuare, mi-a mai spus ca orice barbat ar putea face asta! Socul meu a fost imens, poate sunt naiva, stiu, mai ales dupa spusele lui, chiar as fi! Dar, eu ma conduc in viata dupa anumite convingeri, si simt ca daca iubesti pe cineva cu adevarat, nu poti sa inseli acea persoana, pentru ca nu te lasa sufletul, inima, constiinta, respectul pentru acea persoana! Pur si simplu nu poti, nu simti ca ai putea face asa ceva! Raspunsul lui la convingerile mele a fost ca astea sunt trairi femeiesti, ca un barbat, "orice barbat", poate sa faca aceste lucruri, fara ezitare, la ei nu se pune problema ca nu pot, din cauza acestor trairi, ci ca nu vor, dar ca de putut, ar putea oricand! Eu, consider ca nu ma iubeste, asta e concluzia la care am ajuns, pentru ca daca m-ar iubi, nu ar putea simti asa ceva! El imi spune ca sunt naiva, si ca e imposibil ca la 30 de ani sa nu stiu inca lucrurile astea! Sa fie oare adevarat, sa fie oare asa diferente mari intre barbati si femei?! Sa fie oare barbatii condusi doar de instincte, sau altfel spus....sper sa nu-mi fie luat in nume de rau, dar, da, la 30 de ani, eu inca ma amagesc ca sunt barbati care iubesc pana in maduva oaselor si care nu ar putea face un asemenea lucru, nu pentru ca nu vor, ci pentru ca nu simt ca i-ar lasa imina, sufletul, constiinta, respectul, etc!
Si eu am 30 de ani, sunt tot femeie si ...da, si eu imi pun intrebari referitoare la existenta sau non-existenta unor diferente atat de mari intre ceea ce simte un barbat si ceea ce simte o femeie..
De aceea, m-am hotarat sa-ti raspund! Iata:
In primul rand, a iubi cu adevarat, cu tot sufletul, cu tot ceea ce ai tu mai frumos si mai nobil, pana in maduva oaselor (asa cum ai spus tu) nu poate fi pus pe seama naivitatii.
Apoi, dupa parerea mea doar partenerul care nu da totul intr-o relatie (in care intotdeauna trebuie sa fie doi), cauta argumente justificative sau mai simplu, motive, dupa cum spunem noi, de a-l indeparta intr-un fel sau altul pe celalalt. Pentru ca asta cred ca face iubitul tau.
Acum, referitor la asta, la motivatia lui de a face acest lucru, sunt multe de spus si probabil tu esti singura care stie ce ar putea sa-l determine sa faca asta! Eu cred ca nu pot fi decat cateva motive:
ori nu te iubeste atat de tare cat ai crezut tu, ori ceva nu-i (mai) place la relatia voastra, ori tu esti singura care s-a "imbatat cu apa rece":( Doar in acest ultim caz, poti fi "acuzata" de naivitate.
Dar oare care dintre noi, barbat sau femeie, care iubind adevarat nu vrem sa credem, ca in numele iubirii, toate lucrurile sunt frumoase, toti oamenii pot fi de incredere, toate zilele sunt roz si de primavara....?!
E adevarat ca se spune ca ei, barbatii raspund mai usor la impulsuri, actioneaza altfel in situatii de acest gen, ca pentru ei este mai important rezultatul unei "intalniri", decat momentele prin care au trecut pana acolo.
Concluzionand as spune ca NU, nu cred ca barbatul sau femeia simt altfel, sau cu alte cuvinte (raspunzand la intrebarea ta) ca unul l-ar putea insela pe celalalt, atata vreme cat il iubeste cu adevarat!
Altfel spus, fii atenta, s-ar putea sa iubesti pe cineva care nu te mai merita!
Cu sinceritate,
Gabi
Trimis de zgabeatza la 11 Septembrie 2006, ora 13:43
SI EU SUNT IN CU TOTUL DE ACORD CU GABI.NOI DE CE PUTEM SA FIM FIDELE SI EI NU???MAI SUNT SI EXCEPTII DAR E CA SI CUM AI CAUTA ACUL IN CARUL CU FAN.SI ALTCEVA DE ADAUGAT AICI..DE UNDE STII K N-A FACUT-O INK???ADIK SA SE INTALNEASCA SI CU ALTE FETE??..NICI NU-TI DAI SEAMA ATUNCI CAND IUBESTI DE CATE SE POT INTANPLA IN SPATELE TAU...
Trimis de la 11 Septembrie 2006, ora 14:29
Mai, mai..."jinxy"...
Stii care e prima diferenta intre femei si barbati?!
...Faptul ca ei se cred superiori noua datorita faptului ca sunt barbati!
Probabil ca iubitul tau s-a simtit si mai barbat cand ti-a dat raspunsul pe care ti l-a dat;
si tu te-ai bosumflat la raspunsul lui...si 3 zile nu ai fost buna de nimic, etc, etc. Crezi ca merita?
Sti ca fiecare are viata cum si-o face? De ce nu lasi sa vezi daca te iubeste in alt mod...ce e cu "sapaturile" astea
care nu te fac decat sa suferi? Tu nu te gandesti? ti-a dat motive sa nu mai ai incredere in el si sa te-apuci sa intrebi prostii?
Alta cale prin care poti afla intr-adevar daca te iubeste, nu ai gasit?
De ce nu incerci sa discuti cu el lucruri mai frumoase, planuri de iesit impreuna, de distractii, etc, etc. Ce-i cu intrebarile astea de scandal? Probabil ca ai primit raspunsul pe care il meritai.
Si am o intrebare: iti place sa te chinui? Sau ai vrut sa-ti faci o zi deosebit de frumoasa gandindu-te ca daca
il intrebi asta iti va raspunde ca nu ar face niciodata asa ceva.
Parerea mea este ca-i pui intrebari stupide si lipsite de sens; Si faptul ca ai ajuns sa pui o asemenea intrebare...
e mai grav decat raspunsul crede-ma.Pentru ca in momentul in care ajungi sa intrebi asa ceva...CLAR SCARTZIE ceva;
Diferente intre barbati si femei!... Da,de sex!!... Cand e dragoste,nu conteaza daca-i barbat sau femeie,se respecta pactul fidelitatii...,iar cand acel ceva se stnge toti potinsela in aceeasi masura,nemaitinand cont de nimic!Nu cred in superioritatea barbatului,dar cred in inteligenta sireata a femeii! Da,lupta pt suprematie! Ea exista, cu-adevarat,intre sexe!!!Poate ca Sharon Stone spunea bine:"Daca o femeie si-ar folosi ceea ce are intre urechi si -ntre coapse totodata ar fi strong!"...
Barbatii au fost altfel conceputi.Cateodata mi-as dori si eu sa fiu barbat...Intr-adevar ,fetelor, barbatii ne inseala,si noi nici nu ne dam seama!Fiti cu ochii in patru!
Trimis de eliolga la 11 Septembrie 2006, ora 21:37
jinxi eu cred ca a fost sincer fara ca asta sa insemne ca nu te iubeste. Barbatii functioneaza altfel si este adevarat ca o pot face aproape in orice situatie daca vor. Nu-si pun atatea intrebari si nu despica firul in patru, la ei se "intampla" si gata. Daca nu sunt si alte motive de banuiala, nu-l pune la zid numai pentru ca a fost sincer...ai intrebat, ti-a raspuns...asta nu inseamna ca nu te iubeste.
dragele mele!!
intre barbati si femei exista diferente majore.. ei sunt facuti din alt aluat, asa ca ar fi super daca nu ne-am mai crampona de declaratiile lor ..daca stim din start ca ei gandesc mai mult cu ce au intre picioare si in pat ne-au declarat dragoste sincera si simtim ca ne putem baza pe EI in viata de zi cu zi , nu ne ramane decat sa luam totul cu seninatate si in gluma si nu sa ne bosumflam si sa tragem concluzii specifice femeilor..alta solutie nu avem daca vrem o relatie pe termen lung..asta e un sfat sincer..va pup pe toate si va doresc sa fiti iubite
Am citit cu interes ce gandesc fetele (in mare masura cred ca fetele au raspuns acestui mesaj).
Da, intr-adevar suntem oarecum diferite de barbati, suntem mai romantice, mai visatoare, vedem in fiecare om o parte buna, renastem in fiecare primavara, iubim florile, copiii, adoram sa stam la taclale cu prietenele noastre, iar atunci cand iubim, simtim ca am fi in stare sa facem orice pentru omul iubit. Pe de alta parte, ei sunt considerati a fi pragmaticii intr-un cuplu, dar daca a fi pragmatic inseamna a nu trai nimic din ceea ce am scris mai sus sau a-ti insela partenerul de viata, eu va spun atunci ca nu imi doresc sa fiu pragmatica:)!
De aceea, v-am si spus ca din moment ce poti sa-ti inseli, fara nici un fel de resentiment partenerul, nu-l mai iubesti, ASTA e sigur!
Intervin alt fel de sentimente (spre exemplu vinovatie pentru un om care nu ti-a gresit cu nimic), sunt de acord, dar nu mai e iubire! Chiar daca se intampla acest lucru, si partenerul inselat reuseste sa treaca peste, iertand, el nu va uita insa niciodata! Iar acest "nu va uita" se refera la faptul ca relatia nu va mai fi la fel nicicand.
Pe de alta parte, sunt de acord si cu "xxx" ca nu ar trebui sa ne facem rau singure, punand astfel de intrebari. De fapt, consider ca din moment ce pui astfel de intrebari, au aparut indoielile in acel cuplu sau ca tu nu ai incredere in tine insati!
Cu alte cuvine, daca vrei sa accepti sfatul meu, Jinxy, nu mai pune astfel de intrebari, pentru ca el va descoperi aceasta "slabiciune" la tine si-ti va raspunde pe masura! Poate de fapt, nu ar fi niciodata in stare sa faca asa ceva. Dar ei sunt mult mai orgoliosi decat noi, si din acest motiv- se poate considera ranit de astfel de intrebari. Pana la urma, si ei sunt niste fiinte!:)
Nu sunt tocmai de acord ca ei ar fi facuti din alt aluat. Cred ca asta o folosesc, de fapt, ei pentru a se scuza. Si la capitolul "scuze pentru ca te-am inselat" nu exista decat scuze penibile si chiar puerile.
E drept ca suntem diferiti din punct de vedere a factorilor care ne incita. Sau a modului in care raspundem, mai repede sau mai putin repede la acesti factori. Si ca ei nu au "nevoie"
sa se indragosteasca de o femeie pentru a face sex cu ea. In schimb, la femei lucrurile stau putin altfel. Noi mai intai trebuie sa simtim ceva pentru persoana cu care apoi facem dragoste.
Ma rog, mai exista si exceptii:)
Aveti grija de voi si de relatia voastra! V-am pupat! Gabi
Trimis de la 12 Septembrie 2006, ora 17:19
Bravo Gabi, xxx, imi place cum ganditi. As avea si eu o intrebare-recomandare pentru jinxy: Poti sa ai mai multa incredere in tine?! Dupa raspunsul pe care ti l-a dat, nu mai stateam de vorba cu el sau in cel mai fericit caz ii spuneam: "Poti sa incepi inca de acum!" si...GATA
poate sunt eu deplasata, sau poate ca iubeam mai putin(?) dar mi s-a intamplat sa ma supar pt ca se intalnea doar, fara stirea mea, cu prieteni si "prietene".
m-a deranjat mai mult decat daca petrecea noaptea cu una.
despre diferente, e discutabil.
eu insami am putut sa trec peste semntimente, si existau, ca sa vizitez si alt pat.
sentimentele sunt sentimente, senzatia, senzatie.
nu e tocmai bine sa le combini, daca nu vrei sa suferi.
si femeile pot gandi"compartimentat", ca si barbatii.
ce treaba are ...cu prefectura?
se poate!
In primul rand vreau sa va spun ca mi-am facut cont aici doar pentru a raspunde acestui post. Nu imi vine sa cred ca la varsta voastra ganditi atat de imatur. Dar probabil asta se intampla pe masura ce trece timpul, si femeile si barbatii intra tot mai mult in propia sfera de gandire si nu mai reusesc sa priveasca din punctul de vedere opus.
In raspunsul pe care ti la dat prietenul tau exista mai multe puncte de reper pe care tu (femeia 'sensibila') nu le-ai observat. Eu (barbat fiind) cred acelasi lucru. As putea face orice imi doresc. Dar nu imi doresc (nici nu imi pun problema). Nu intru in amanunte. Barbatii compara, gandesc liber, cauta oportunitati si succes si sunt extrem de competitivi. Asta ii face sa se simta barbati. Aplica aceste principii in viata lor (asta incluzand viata de cuplu). Pentru a fi armonie intre parteneri fiecare renunta la anumite obiceiuri si la anumite atitudini, e normal, altfel ne-am scoate peri albi (cum defapt se si intampla in multe cazuri). Take it slow, relax and ponder :)
Despre diferente, ele exista. E natural. Exista diferente intre cum privesc si cum simt iubirea si intre persoane de acelasi sex. Barbatii si femeile sunt diferiti, fiecare individ este unic, iar iubirea care este la urma urmelor ceva reprezentativ pentru identitatea fiecaruia este normal sa se manifeste diferit. Nu trebuie sa ne intelegem reciproc, este suficient sa ne intelegem propia iubire. Cum iubesti si ai incredere in prietenul tau cand tu defapt te gandesti ca te inseala si nu te iubeste? Tu il iubesti doar pentru ca esti iubita ??? Ce spune asta despre tine daca nu ca esti o 'love-leech' ?
Sunt cam acid, recunosc, dar se cerea.
Jurah, frate, esti foarte tare!:)
Da-mi voie sa-ti spun, doar atat, a fi romantic, nu cred ca inseamna a gandi imatur.
In rest, sunt aproape cu totul:) de acord cu tine.
Si inca ceva, eu mai cred inca faptul ca si femeile compara, gandesc liber, cauta oportunitati si succes si sunt extrem de competitive.
Numai (de) bine tuturor!
Cam asa e cum spune Gabi,si in cea mai mare parte ai dreptate Jurah, dar, da, poate suntem noi mai naive, pentru ca poate, suntem si mai sensibile si mai intransigente, mai taioase, noi cand iubim, ne daruim cu totul, si asteptam poate acelasi lucru si de la partenerii nostri, da, poate ca suntem imature, dar....? Si, i-am pus o intrebare, pentru ca asa sunt eu, foarte curioasa din fire, asta nu inseamna ca nu am incredere in el, doar ca vreau sa aflu cum se manifesta in anumite situatii, si atat! Si daca l-as iubi doar pentru ca sunt iubita, nu crezi ca nu m-ar fi interesat nici pe departe sa-l intreb ceea ce l-am intrebat?! Il iubesc pentru ceea ce este si da, si pentru cum ma iubeste si cum ma trateaza, dar asta nu inseamna ca nu poti descoperi intr-un om, anumite lucruri care sa nu te incante foarte tare, daca intelegi ce vreau sa spun! Cam atat!
Raspunsul lui a fost "si imediat dupa, si chiar si in timpul(relatiei), cu prezertvativ, as putea". Si in continuare, mi-a mai spus ca orice barbat ar putea face asta! Socul meu a fost imens, poate sunt naiva, stiu, mai ales dupa spusele lui, chiar as fi! Dar, eu ma conduc in viata dupa anumite convingeri, si simt ca daca iubesti pe cineva cu adevarat, nu poti sa inseli acea persoana, pentru ca nu te lasa sufletul, inima, constiinta, respectul pentru acea persoana! Pur si simplu nu poti, nu simti ca ai putea face asa ceva! Raspunsul lui la convingerile mele a fost ca astea sunt trairi femeiesti, ca un barbat, "orice barbat", poate sa faca aceste lucruri, fara ezitare, la ei nu se pune problema ca nu pot, din cauza acestor trairi, ci ca nu vor, dar ca de putut, ar putea oricand! Eu, consider ca nu ma iubeste, asta e concluzia la care am ajuns, pentru ca daca m-ar iubi, nu ar putea simti asa ceva! El imi spune ca sunt naiva, si ca e imposibil ca la 30 de ani sa nu stiu inca lucrurile astea! Sa fie oare adevarat, sa fie oare asa diferente mari intre barbati si femei?! Sa fie oare barbatii condusi doar de instincte, sau altfel spus....sper sa nu-mi fie luat in nume de rau, dar, da, la 30 de ani, eu inca ma amagesc ca sunt barbati care iubesc pana in maduva oaselor si care nu ar putea face un asemenea lucru, nu pentru ca nu vor, ci pentru ca nu simt ca i-ar lasa imina, sufletul, constiinta, respectul, etc!