Era o vreme cand eram convinsa ca o printesa nu trebuie sa faca nimic altceva decat sa astepte. Sa-si treaca peria prin parul lung si blond de sute de ori seara de seara si sa sada in pridvor, privind lung in zare dupa vreun cal alb cu print in spinare.

Uneori (mai rar, dar se intampla) printesa mai are un rol: sa strige dupa ajutor sau sa verse rauri de lacrimi din pricina vreunui balaur rapitor. Si-apoi povestea merge la fel fiindca si de asta data calul alb isi face aparitia in galop si printul cu ochi de smarald isi imbratisaza mandra.

Morala este de fiecare data aceeasi: stai, asteapta, nu misca un deget. Fat Frumos si al sau cal vor face totul. Tu nu trebuie decat sa fii.

M-am lamurit ca lucrurile nu stau intocmai.

Unu la mana pentru ca parul nu este singura noastra problema: trebuie sa ne coafam cu totul, sa slabim, sa ne machiem, sa ne epilam, sa ne cultivam, sa gasim joburi bune, sa facem slalom printre toti pseudo-printii fustangii. Iar la final sa ne lamurim ca de fapt ne descurcam foarte bine si singure sa macelarim unu-doi balauri cata vreme printul nostru este preocupat de curtezane.

Doi la mana, pentru ca in ultima vreme printii tind sa intarzie. Asa ca noi ne asezam cuminti in pridvor si stam. Si stam. Si stam. La un moment dat, de obicei cand oboseala si plictiseala ne e mai mare, rimelul si dermatograful s-au intins, pozitia ne este tolanita si lenesa (atitudine deloc potrivita pentru o printesa) iar noi am dat rochia roz cu corset pe o pereche de blugi taiati si un tricou lalai mai comod… ei bine, fix in acel moment, vedem in zare ceva miscare. Nu-i calul fiindca si acesta s-a saturat sa astepte la poarta hanului din colt de regat. E doar printul, nitel cherchelit care se indreapta catre noi. Zambeste strengar si se pregateste sa incheie povestea.

Ceva nu-i bine. Serios ca nu-i. Gandesc ca am pierdut pasul povestilor cu happy end. E normal, lucrurile se schimba zi de zi. Dar eu inca tind sa cred ca dupa ani si ani de pieptanaturi, cure, machiaje si vreme pierduta in pridvor, meritam macar un strop de adrenalina. Altfel, basmul imi pare tare plictisitor si stiu ca nu va fi bestseller nici in tara minunilor. Printii, obisnuiti cu vremurile in care nimiceau balauri, se asteapta ca printesele sa se arunce ca para malaiata in gura lui Natafleata. Printesele pe de alta parte, avand vreme de emancipare in timpul indelungatei asteptari din pridvor, au nevoie sa se convinga ca printul le merita. Altfel, la ce bun? Au invatat sa macelareasca si singure zmeii.

E un lucru in aceasta lume pe care barbatii pur si simplu nu il inteleg: cata vreme noi, femeile, am invatat sa ne descurcam foarte bine si pe cont propriu, ei au nevoie sa vina cu ceva nou. Oferta lor nu mai este compatibila cu cererea noastra. Vremurile in care ne avantam in bratele lor doar pentru ca nu stiam sa facem nimic altceva au trecut. Ce beneficii ne aduceti voi dragii nostri? De ce mai meritati sa fiti iubiti?


Toate editorialele Kudika »