Mai bun

Imi tot promit sa fiu mai ingaduitoare. Sa barfesc mai putin. Sa judec mai rar. Sa interpretez negativ mai deloc. Sa pun opreliste vorbelor mele ascutite si remarcelor nesuferite gandite anume pentru a strica ziua sau macar clipa cuiva care m-a calcat pe coada. Sa incetez sa ma mai bucur de pozele nereusite ale femeilor cu care am avut prea putine de impartit acum prea mult timp. Sa nu ma mai bucur de grasimea sau celulita vreunei femei. Sau sa aplaud cu sufletul reusita unei alte scorpii. Si sa nu mai invidiez in secret femeile carora mi se pare ca le iese cum trebuie totul intotdeauna. Of, lista rautatilor mele zilnice poate continua prea mult.

Recunosc cu rusine ca imi este tare greu sa-mi tin promisiunea. Dar fac eforturi si cred ca, odata cu acestea, inregistrez si mici progrese. Pentru a ma asigura de un minim succes, ma amenint singura ca, de nu voi invata sa-mi controlez rautatile, voi risca sa-mi pierd norocul proaspat dobandit in dragoste si sansele frumoase ce imi sunt date zi de zi in viata. Si m-am convins in asemenea fel de pedeapsa care ma paste incat ma trezesc noaptea din cosmaruri in care sunt iarasi neiubita si nefericita. Iau de la capat promisiunile facute si sper ca Cineva acolo sus imi numara si incercarile, nu numai reusitele sarace.

Nu m-am asteptat sa fie atat de greu sa fii putin mai bun. Si, inainte de toate, nu inteleg ce s-a intamplat de am ajuns astfel. Nu stiu cand am incetat sa mai sper ca binele invinge fara indoiala raul si tabara in care trebuie sa te asezi este fara indoiala cea dintai. Nu stiu cand a fost intaia oara cand am amestecat albul cu negru si ce-am vazut frumos in griul obtinut.

Nu stiu ce s-a intamplat cu noi. Imi pare ca ne inraim pe zi ce trece. Ca putinii oameni buni pe care ii cunosc au imbatranit. Iar generatia noastra s-a lasat coplesita de vietile agitate si lupta continua pentru nu-mai-stim-nici-noi-ce, s-a insingurat, s-a ascuns din calea prieteniilor si a iubirii si a uitat definitiile copilariei despre ce e bine si ce nu.