In ultima vreme, din pricina kilogramelor prea multe acumulate prea repede, i-am zapacit pe toti cei din jur cu planuri legate de diete. Am inceput sa-mi lungesc privirile pe strada dupa femei cu picioare lungi si subtiri mai ceva decat cei mai magari dintre muncitorii de pe santier. Sa adorm seara de seara imaginandu-mi cum voi incapea iar in blugii mei de slabanoaga. Sa vorbesc despre nimic altceva decat regimuri de slabire. Si sa urzesc planuri de slabire, de tonifiere si de remodelare in vreme cu privesc cu invidie catre colegele mele de birou care-s toate numai piele, os si sani.

Acestea sunt motivele pentru care presupun ca va puteti imagina cat de mare mi-a fost mirarea cand le-am gasit in redactie, intr-una din diminetile trecute, comparandu-si intre ele celulita. M-a umflat rasul si am crezut ca glumesc. Dar mi-am dat seama in scurt timp ca fiecare dintre aceste fete care nu au (si nu cred sa fi avut vreodata) vreo problema cu silueta, ascunde cate un complex si cate o nemultumire. Fiecare dintre ele se vede in oglinda mai grasa sau mai pitica decat este in realitate. Si fiecare este sigura ca sursa tuturor nefericirilor din viata lor sta fix in nasul carn sau in genunchiul gros.

E mai usor sa-ti intelegi nebuniile cand ii privesti pe cei din jur. In vreme ce pentru altii vreo trasatura mai deosebita reprezinta defectul suprem, eu am fost vesnic sclava dietelor. Imi amintesc destul de bine de vremurile cand eram sigura ca voi fi fericita numai cand voi avea 52 de kilograme si niciun gram in plus. Eram atat de fixata pe acul cantarului (vorba vine, aveam cantar electronic care imi arata greutatea pana la ultima zecimala) incat nu mi-am permis, vreme de cateva luni, nimic altceva decat sa astept… pana cand cantarul imi va permite sa fiu fericita.

Privind in trecut, inteleg ca n-am fost nicicand mai nefericita decat atunci cand pielea mi se lipea de os asa cum visasem intotdeauna. Am jurat atunci ca n-am sa-mi mai permit niciodata in viata mea sa devin intr-atat de obsedata de silueta. Si-am aflat ca poti fi fericita si in momentul in care cantarul sare din limitele pe care singura ti le-ai impus, ba chiar te poti simti minunat in timp ce-n stomacul tau isi face culcus o briosa cu afine sau o gogoasa pudrata.

Sunt furioasa pe mine. Pentru ca, desi sunt constienta ca o silueta mai aleasa nu reprezinta in niciun caz garantia fericirii si, desi am gresit in trecut sperand ca toate problemele mele vor disparea odata cu celulita, nu mi-am respectat promisiunea de a fi fericita independent de decizia cantarului. Si zi de zi permit acestei fixatii sa-mi ia din placerea de a trai o viata frumoasa, de a accepta ca pot fi iubita cu tot cu imperfectiuni, de a ma bucura de minunatiile pe care le-am primit in dar si de a accepta ca fericirea a venit independent de decizia cantarului.

Nu am nicio concluzie grozava pentru final. Va marturisesc doar greseala mea in speranta ca o voi constientiza si o voi corecta. Si sper ca poate, incet incet, vom invata – impreuna sau separat – sa ne iubim asa cum suntem. Sa ne acceptam cu bune si cu rele, sa asezam fixatiile si complexele intr-un sertar potrivit si nu la loc de cinste. In caz contrar, riscam sa pierdem lucruri cu mult mai importante.


 


 


 


 

Toate editorialele Kudika »