Ilinca Vandici prezintă cu mult succes emisiunea "Bravo, ai stil", iar pe lângă televiziune, moda este una dintre marile ei pasiuni. În cadrul show-ului pe care îl moderează, vedeta își îmbină ambele pasiuni, iar rezultatul este unul impresionant, privind cifrele de audiență.

Recent, vedeta tv a vorbit în cadrul unui interviu despre cei mai stilați bărbați din România și a făcut un top trei al acestora. Deși a recunoscut că i-a fost greu să îi numească, Ilinca Vandici s-a descurcat de minune.

"Este o întrebare foarte dificilă, pentru că sunt multe persoane publice care și-au descoperit un stil care le vine foarte bine și îl poartă cu mândrie și naturalețe. Ion Țiriac, Cornel Dinu, Cătălin Botezatu sunt doar câteva dintre numele care îmi vin rapid în minte.", a declarat Ilinca Vandici pentru fanatik.ro

În ceea ce privește un top al celor mai stilate femei, prezentatoarea tv nu a avut nicio ezitare în a se nominaliza chiar pe ea însăși. În topul său se mai numără și buna sa prietenă, Raluca Bădulescu, dar și Andreea Esca.

"Dacă vorbim despre femei, cu toată modestia din lume, m-aș nominaliza pentru că în ultima vreme mi-am descoperit foarte bine stilul, nișă pe care merg și care nu dă greș niciodată și asta pentru că am o anumită atitudine cu care port hainele. Raluca Bădulescu este o femeie cu stil, nu sunt subiectivă, ea este aceeași sub orice formă ar fi, și-a menținut stilul de-a lungul zecilor de ani de când este în atenția publicului. Asta înseamnă să ai un stil care te definește, îl iubești, pe care știi să îl mixezi după bunul plac astfel încât să nu îți pierzi esența și să rămâi în pas cu modă, să adaptezi tendințele la stilul personal. Andreea Esca este un alt exemplu de stil găsit și păstrat de-a lungul timpului.”, a mai adăugat Ilinca Vandici pentru aceeași sursă.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: