Anca Serea și Adi Sînă sunt unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz, însă și ei au parte de momente mai tensionate. Recent, vedeta a vorbit despre certurile pe care le are cu soțul ei, dar și cum au ajuns să vorbească despre divorț.
Anca Serea și Adi Sînă sunt văzuți ca un exemplu de familie frumoasă și unită, însă chiar și ei ajung la certuri, uneori. Viața de familie nu este floare la ureche, iar Anca Serea știe foarte bine acest lucru. Vedeta este o mamă dedicată, dar și o soție atentă la partenerul ei de viață, și cu toate acestea, discuțiile în contradictoriu sunt inevitabile.
Anca Serea a vorbit despre momentele în care se ceartă cu Adi Sînă, dar și despre cum au ajuns să pomenească cuvântul "divorț".
„Momentele cele mai neplăcute sunt când eu și Adi ne certăm grav și ajungem la concluzii din alea că nu ne potrivim, că divorțăm etc. Dar ne iubim atât de mult încât realizăm, chiar dacă ne certăm foarte tare, că nu putem face asta. E nevoie de tact. De-aia suntem o familie, să înțelegem că suntem fiecare cu direcțiile noastre, cu atribuțiile noastre.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Anca Serea și Adi Sînă au fost dați în judecată de Asociația de Proprietari. Ce probleme au cei doi soți
- Majorat de vis pentru Sarah Serea! Anca Serea și Adi Sînă, petrecere de neuitat pentru fiica lor
- Adi Sînă și-a făcut bagajele și a plecat de acasă! Motivul pentru care artistul s-a mutat la hotel
N-am intenționat niciodată să-i reproșez că pleacă în turneu, că stă mai puțin cu copiii. Avem grijă să avem și momentele noastre în doi, de cuplu. Mergem la hotel, facem genul ăsta de escapade. Am învățat că orice lucru important în viață necesită timp: și relația de iubire, și proiectele profesionale. Achiziția unei case, alegerea unui liceu, schimbarea unui job și așa mai departe necesită timp și niște decizii bine cântărite. Nu-ți ascund faptul c-am fost foarte supărată pe subiectul casei celei noi, chiar am avut o perioadă în care eu și Adi nici nu ne-am vorbit. Dar ne-am dat timp unul altuia și ne-am înțeles punctele de vedere. E o investiție bună în primul rând pentru copii”, a spus Anca Serea, pentru okmagazine.ro.
- Val de vedete la ceremonia de învestire în funcția de președinte a lui Nicușor Dan.Cine nu a fost invitat: Azi am simțit...
- Anca Serea, primele declarații după incidentul neplăcut: A fost un duș foarte rece. Ce se întâmplă cu femeia care a furat-o?
- Anca Serea și-a recuperat geanta de lux furată: Cum s-a transformat incidentul într-o lecție de viață: Fiecare om are o poveste
Nimic nu este mai important pentru cei doi ca familie pe care au format-o, astfel că Anca Serea și Adi Sînă uită repede micile înțelegeri și se concentrează asupra în întregime asupra binelui familiei.
„Dar acum nu suntem certați. Eu încerc în fiecare zi să fac astfel încât copiii noștri să aibă siguranța zilei de mâine. Asta e foarte important. Posibilitățile pe care noi le-am avut când am fost de vârsta lor sunt incomparabile. Ăsta e un lucru minunat pentru ei”, a completat și Adi Sînă, pentru sursa de mai sus.