Philips România, alături de Asociația Viitor Plus, continuă campania prin care plantează un copac, pentru fiecare comandă de peste 250 de lei, efectuată pe www.philips.ro. În primele 4 luni de la start, obiectivul setat a fost atins într-o proporție de peste 75%, cu un număr de peste 6000 de comenzi înregistrate. Programul „Plantăm Împreună” se desfășoară până pe 30 septembrie 2022 și Philips se așteaptă să contribuie la împădurirea cu aproximativ 8000 de copaci, a unei suprafețe de peste 1.5 hectare, din sudul României.
„Unul dintre obiectivele principale Philips este ca până în 2025 să ne asigurăm că ne folosim puterea inovatoare pe care o deținem pentru a crește calitatea vieții și bunăstarea oamenilor din comunitățile în care acționăm. Prin campania „Plantăm Împreună” ne-am implicat, cu sprijinul consumatorilor și partenerilor noștri, în creșterea gradului de împădurire a zonei de sud a țării, un demers care va aduce beneficii comunității și mediului pe termen mediu și lung. Ne bucurăm pentru răspunsul pozitiv pe care l-am primit din partea consumatorilor și îi asigurăm că ne aflăm doar la începutul unei serii de programe ce vor avea în prim plan sustenabilitatea și acțiuni de creștere a responsabilității sociale. Inovația, responsabilitatea față de planetă și societate sunt parte din ADN-ul Philips, iar când aceste elemente lucrează împreună, apar cele mai bune rezultate”, a spus Daciana Tulpan, Lider al Diviziei dedicate Îngrijirii Personale, Philips.
Copacii vor fi plantați în toamna acestui an în zona de sud a țării, în comuna Apele Vii, din județul Dolj, pe un teren aflat în curs de deșertificare. În anii următori plantării se vor realiza lucrări de îngrijire, pentru o perioadă între trei și șapte ani, până când pădurea va atinge stadiul matur. Pădurea creată în beneficiul comunității locale va sprijini reglarea climatului, va contribui la diminuarea poluării și la creșterea rezilienței zonei în fața evenimentelor meteo extreme.
Conform specialiștilor în pedologie[3], anual, peste 1000 de hectare de teren fertil din sudul României se transformă în nisip din cauza impactului antropic negativ asupra mediului și climei. Împădurirea terenului reprezintă o măsură naturală și de durată pentru combaterea deșertificării și eroziunii întrucât arborii au capacitatea de a inversa degradarea solului și, astfel, pot transforma un sol nisipos și lipsit de fertilitate într-unul sănătos și biodivers.
[1] 2Aceasta este o medie care depinde de anumite variabile, cum ar fi: locul în care sunt amplasați arborii, tipurile de arbori plantați, vârsta lor sau tipul de sol.
Spune-ti parerea!