Am observat pe mine cat de mult poate sa te schimbe o nuanta colorata aplicata pe buze, iar pasul asta l-am facut abia cand au inceput sa fie la moda rujurile mate, pentru ca ele sunt cele care m-au convins sa folosesc rujul. Eram fana a luciurilor de buze si acestea in nuante cat mai pale.

De cand cu rujurile mate, am inceput o adevarata colectie si rar mi se intampla sa ies pe usa fara sa ma fi dat cu o culoare care sa exprime stare mea de spirit.

Spre exemplu, daca intr-o dimineata ma trezesc radiind de fericire si ma simt sexy, folosesc ruj rosu, dar daca imi doresc un look cat mai natural (asta se intampla cel mai des) si nu vreau sa atrag atentia asupra mea, apelez la nuantele mele preferate - cele nude.

Rujuri mate in culori de toamna

Acum ca se apropie toamna, este normal ca odata cu schimbarea garderobei sa ne schimbam si tipul de machiaj. O sa renuntam la fardurile bleu si la rujurile roz, in schimb o sa imprumutam din nuantele reprezentative anotimpului.

In ceea ce priveste rujul, e bine sa tinem aproape urmatoarele tonuri: rosu aprins, visina putreda si toate nuantele maronii, de la nude la cel mai inchis maro. Sunt culori care se potrivesc oricarei femei, celor cu ten foarte deschis, dar si celor cu pigment masliniu.

Plus, este usor sa combini aproape orice piesa vestimentara cu ele. Intr-adevar, nu recomand sa te dai cu ruj rosu atunci cand porti o tinuta completa sport, in cazul asta s-ar putea sa te ajute mai mult o nuanta nude.

Ruj mat cu ulei de argan Ruj mat rosu Ruj mat nude cu ulei de argan

Hidratarea buzelor cu rujuri mate

Trebuie totusi sa te avertizez putin in privinta rujurilor mate. Nu toate au un efect benefic asupra buzelor, asa ca este foarte important sa aplici inaintea rujului un balsam care sa le inmoaie si sa le hidrateze.

Daca esti dispusa sa investesti ceva mai multi bani intr-un ruj, cauta cu atentie la brandurile renumite, pentru ca vei gasi acolo rujuri mate hidratante, cu ulei de argan si vitamina E. Un ruj mat hidratant nu se usuca pe buze si nu lasa dungi inestetice sau pete pe dinti.

Poti sa optezi si pentru varianta de ruj mat lichid, care rezista mai bine de opt ore (un program de lucru) pe buzele tale, chiar si dupa ce ai mancat.

Si nu uita: "Cea mai frumoasa coafura este parul ravasit, iar cel mai frumos ruj este rujul luat de pe buze."

Sursa Foto Front Page: Shutterstock/By Ekaterina Jurkova

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: