Cariera sau viata?

Se spune ca in antichitate zeii ii pedepseau pe oameni indeplinindu-le dorintele. Probabil, unul dintre acesti zei m-a auzit si pe mine.

Mi-am pregatit dintotdeauna plecarea, am invatat, nopti nedormite, visam doar acel moment.

Si la 23 de ani cu diplomele in dinti ma prezentam la una dintre firmele de prestigiu ale Portugaliei. Eram foarte mandra, am reusit, acesta era visul meu.

Nu am apucat sa bat la usa si aceasta s-a deschis. Da, nici nu avea cum sa fie alticineva. Imi intinde mana si mi se adreseaza : "Ai auzit vreodata despre...". Inima mi-a inghetat. Da, era insusi patronul. Si cu naturalete, de parca vorbeam cu un om comun, am raspuns: "Cum sa nu. Este o placere sa va cunosc. Numele meu... ". Si asa a inceput marea mea aventura, visul meu.

A trecut un an de atunci. Un an in care am invatat multe. Despre viata.

Si cei de acasa: "Nu iti dai seama cati si-ar dori sa fie in locul tau!"

O, da! Cam cati si-ar dori sa fie singuri, sa se trezeasca doar pentru a merge la serviciu si sa adoarma doar pentru a fi odihniti pentru o noua zi de serviciu.

Proiecte, termene, urgente. La asta s-a limitat viata mea. Da, am o cariera, un vis implinit si...cam atat.

O dimineata obisnuita, imi beau cafeaua, ma asez la birou, sunt ingropata de foile proiectului, ma ridic, merg la Resurse Umane. Va rog as vrea "foaia pentru demisie", asa cum obisnuiesc ei sa ii spuna. Doamnei, o angolana foarte hazlie si draguta, i-a pierit zambetul. Mecanic deschide un sertar sperand sa ma pufneasca rasul si sa fie inca una din farsele mele cu care erau deja obisnuiti. Imi urmareste fiecare gest. 18 mai ultima zi de lucru si semnez, merg la receptie ca secretara sa "ii dea intrare", fac o copie si ii inmanez doamnei minunea, pentru ca asa o privea.

Soc. Pleaca romanca noastra.

Ramane un papagal care inca ii mai imita vocea : "Olaaaaa!"

Acum sunt fericita.

Sper ca cineva sa invete ceva din experienta mea si inainte de a isi dori sa i se implineasca un vis sa se gandeasca mai bine ce isi doreste in realitate. Pentru ca intotdeauna trebuie sa platesti ceva in schimb. Nimic nu e gratis. Eu am platit cu un an de singuratate, pierdera unei relatii de 4 ani si sper sa ma mai astepte acasa cativa prieteni.

Dar am castigat ceva, incredere, pot fi tot ce imi doresc, oriunde, cu conditia sa ma simt implinita.

Acasa...

Daca am fost slaba? Daca poate nu mi-am dorit cu adevarat? Sunteti convinse ca ati dori sa aflati pe pielea dumneavoastra?



Roxana Candidatu

---