Setari Cookie-uri

Povestea pescarului de suflete

-Iar am cam dat-o-n bara, Petre. -Ma-ntorc la poarta, Maria Ta.

El era tanar. Se plimba cu ea prin parc si nimic altceva nu mai conta in acele momente. Stia cum sa se poarte cu lumea si lumea stia cum sa se poarte cu el. Lumea in esenta, nu doar oamenii… Pas dupa pas, pe carari facute printre flori, printre copaci, pe sub nori albi si cerul albastru, in aerul naturii, inmiresmat cu odorul minunilor colorate din mijloc de primavara. Erau numai ei si se bucurau de fiecare clipa. El simtea totusi o amorteala ciudata, o durere in piept si o caldura brusca. Peste toate, parca cineva il tragea usor in sus. Ridica privirea spre eter si-i venira in minte, rand pe rand, amintiri, chipuri, sentimente… Ea il privea si nu putea sa spuna nimic. Timpul parca s-a oprit putin in loc.

Undeva sus, peste norii nostri si alte ceruri vazute si nevazute, in tron statea un batranel. Stia bine ca jos era haos. Nu a iesit chiar frumos exercitiul sau din urma cu doua mii de ani si de atunci, lucrurile s-au tot stricat. Cu o mana sprijinind capul greu, batranul privea in golul ce-i umplea universul. Dupa cateva secunde, ii vine o idee. De langa tron, apuca o lanseta cu fir lung si tinteste printre norii sai. Ai fi zis ca la intamplare. Carligul coboara prin gol, prin vid, printre stele. Ajunge la norii nostri si trece de ei. Se duce intr-un parc, in mijloc de primavara…

Citește și:

In spatele lui, carligul se opri la cativa milimetri de ceafa. Caldura deveni tot mai prezenta si parca trupul mai avea putin si ii lua foc. Sus, batranelul auzi doi clopotei din aur. S-a prins ceva! Trage cu putere, se lupta, transpira, mainile il dor. Prada e tanara, legaturile sunt puternice. Infasoara firul pe tambur si parca nu se mai termina. Cu chiu cu vai, l-a adus in sfarsit langa el..

Jos, trupul pustiit se prabusi intr-o clipa. A ramas intins pe covorul verde, printre flori, sub cerul albastru. Ea era tot acolo, in neputinta sa faca sau sa spuna ceva.

Sus, batranelul aduce pretioasa captura aproape. Apoi striga la un domn asezat langa o poarta:
-Mai Petre, il vezi cat e de frumos?
-Toti sunt asa, Maria Ta. Sau ma rog, ar trebui sa fie...
-Nu stiu de ce, dar eu ii fac cum trebuie si toti se strica acolo jos, Petre.
-Stiu, dintre ei vin si eu. Asta e natura omului.Viata i-a fost oferita ca prin minune si isi cam bate joc de ea. Cei buni se ratacesc prin multimi si se contopesc, vrand nevrand cu ele. Cei rai formeaza multimile.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
11 Martie 2010
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.